opțiuni
warning
Forma hlentui este o variantă a lui hrentui.
  • info

19 definiții pentru hrentui

din care

Explicative DEX

HRENTUI, hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strica; a se hodorogi. ♦ A se împrăștia, a se risipi. – Et. nec.

HRENTUI, hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strica; a se hodorogi. ♦ A se împrăștia, a se risipi. – Et. nec.

hrentui [At: CREANGĂ, GL. / V: hrăn~, hrin~, hle~, hlențui / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) 1-2 vtr A (se) strica. 3 vr A se învechi. 4 vr A se hodorogi. 5-6 vtr A (se) împrăștia. 7-8 vtr (Fig; d. oameni) A (se) obosi peste măsură.

HRENTUI, hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se strica, a se dărăpăna, a se hodorogi. A trimes răspuns faurului Bogonos pentru o căruță, care are nevoie să fie desferecată și iar ferecată, să nu se mai hrentuiască nici-odată. SADOVEANU, N. P. 99. ♦ A se împrăștia, a se risipi. Oșlobanul ie atunci lemnele din carul omului, cîte unul, unul, și le razemă în picioare lîngă brațu-i; după aceea descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură, legîndu-le frumușel să nu se hrentuiască. CREANGĂ, A. 83.

A HRENTUI ~iesc tranz. pop. A face să se hrentuiască. /cf. ung. harantolni

A SE HRENTUI mă ~iesc intranz. pop. 1) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi, șubrezindu-se; a se hârbui; a se rablagi. 2) A se răspândi în diferite direcții; a se risipi; a se împrăștia. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde sănătatea și vigoarea; a se ramoli; a se hodorogi; a se șubrezi. /cf. ung. harantolni

hrentuì v. Mold. a strica, a dărâma: legându-le frumușel, să nu le hrentuiască CR. [Ung. HARÁNTOLNI, a strica uzând].

hlentui v vz hrentui

hlențui v vz hrentui

hrăntui v vz hrentui

hrențui v vz hrentui

hrintui v vz hrentui

hrentuĭésc v. tr. (d. un verb vsl., de unde vine și ung. harántolni, a hodorogi, a deteriora, d. harănt, peziș). Nord. Stric, rup, frîng, dăvăsesc, deteriorez (zdruncinînd): lucrurĭ hrentuite.

Ortografice DOOM

hrentui (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hrentuiesc, 3 sg. se hrentuiește, imperf. 1 sg. mă hrentuiam; conj. prez. 1 sg. să mă hrentuiesc, 3 să se hrentuiască; imper. 2 sg. afirm. hrentuiește-te; ger. hrentuindu-mă

!hrentui (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. se hrentuiește, imperf. 3 sg. se hrentuia; conj. prez. 3 să se hrentuiască

hrentui vb., ind. prez. 3 pl. hrentuiesc, imperf. 3 sg. hrentuia; conj. prez. 3 sg. și pl. hrentuiască

hrențui vb. (ind. prez. 1 hrențuiesc)

Etimologice

hrentui (-uesc, hrentuit), vb. – (Mold.) A strica, a uza, a hodorogi. – Var. hrintui, hrențui. Origine incertă. Din mag. harántolni „a strica” (Cihac, II, 507), sau dintr-un etimon sl. comun ambelor limbi (Scriban). Ultima var. indică o contaminare cu sdrențui. – Der. hrentuitură, s. f. (stricare, uzare).

Sinonime

HRENTUI vb. v. degrada, deteriora, învechi, strica, uza.

hrentui vb. v. DEGRADA. DETERIORA. ÎNVECHI. STRICA. UZA.

Intrare: hrentui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hrentui
  • hrentuire
  • hrentuit
  • hrentuitu‑
  • hrentuind
  • hrentuindu‑
 singular plural
  • hrentuiește
  • hrentuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hrentuiesc
 (să)
  • hrentuiesc
  • hrentuiam
  • hrentuii
  • hrentuisem
a II-a (tu)
  • hrentuiești
 (să)
  • hrentuiești
  • hrentuiai
  • hrentuiși
  • hrentuiseși
a III-a (el, ea)
  • hrentuiește
 (să)
  • hrentuiască
  • hrentuia
  • hrentui
  • hrentuise
plural I (noi)
  • hrentuim
 (să)
  • hrentuim
  • hrentuiam
  • hrentuirăm
  • hrentuiserăm
  • hrentuisem
a II-a (voi)
  • hrentuiți
 (să)
  • hrentuiți
  • hrentuiați
  • hrentuirăți
  • hrentuiserăți
  • hrentuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hrentuiesc
 (să)
  • hrentuiască
  • hrentuiau
  • hrentuiră
  • hrentuiseră
hlentui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
hrintui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hrențui
  • hrențuire
  • hrențuit
  • hrențuitu‑
  • hrențuind
  • hrențuindu‑
 singular plural
  • hrențuiește
  • hrențuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hrențuiesc
 (să)
  • hrențuiesc
  • hrențuiam
  • hrențuii
  • hrențuisem
a II-a (tu)
  • hrențuiești
 (să)
  • hrențuiești
  • hrențuiai
  • hrențuiși
  • hrențuiseși
a III-a (el, ea)
  • hrențuiește
 (să)
  • hrențuiască
  • hrențuia
  • hrențui
  • hrențuise
plural I (noi)
  • hrențuim
 (să)
  • hrențuim
  • hrențuiam
  • hrențuirăm
  • hrențuiserăm
  • hrențuisem
a II-a (voi)
  • hrențuiți
 (să)
  • hrențuiți
  • hrențuiați
  • hrențuirăți
  • hrențuiserăți
  • hrențuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hrențuiesc
 (să)
  • hrențuiască
  • hrențuiau
  • hrențuiră
  • hrențuiseră
hrăntui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
hlențui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hrentui, hrentuiescverb

  • 1. regional A se strica; a se hodorogi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A trimes răspuns faurului Bogonos pentru o căruță, care are nevoie să fie desferecată și iar ferecată, să nu se mai hrentuiască niciodată. SADOVEANU, N. P. 99. DLRLC
    • 1.1. A se împrăștia, a se risipi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Oșlobanul ie atunci lemnele din carul omului, cîte unul, unul, și le razemă în picioare lîngă brațu-i; după aceea descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură, legîndu-le frumușel să nu se hrentuiască. CREANGĂ, A. 83. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.