HRENTUI, hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se strica, a se dărăpăna, a se hodorogi. A trimes răspuns faurului Bogonos pentru o căruță, care are nevoie să fie desferecată și iar ferecată, să nu se mai hrentuiască nici-odată. SADOVEANU, N. P. 99. ♦ A se împrăștia, a se risipi. Oșlobanul ie atunci lemnele din carul omului, cîte unul, unul, și le razemă în picioare lîngă brațu-i; după aceea descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură, legîndu-le frumușel să nu se hrentuiască. CREANGĂ, A. 83.