HLAMIDĂ, hlamide, s. f. 1. Mantie amplă de stofă albă sau roșie, prinsă cu o agrafă pe umăr, purtată de vechii greci și romani în călătorii, la festivități etc. 2. Mantie purpurie purtată de împărații și arhiereii bizantini. – Din (1) fr. chlamyde, (2) sl. hlamida.

hlamidă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 86 / Pl: ~de / E: gr χλαμύς, -ύδος, fr chlamyde, vsl χламидa] 1 Mantie făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă albă sau roșie, prinsă cu o agrafă pe umăr, purtată de vechii greci și romani în călătorii, la festivități etc. 2 Mantie împărătească sau arhierească la bizantini. 3 (Rar) Haină.

HLAMIDĂ, hlamide, s. f. 1. Mantie făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă albă sau roșie, prinsă cu o agrafă pe umăr, purtată de vechii greci și romani în călătorii, la festivități etc. 2. Mantie împărătească sau arhierească la bizantini. – Din (1) fr. chlamyde, (2) sl. hlamida.

HLAMIDĂ, hlamide, s. f. 1. (La greci și la romani) Bucată dreptunghiulară de stofă (albă sau roșie ca purpura), care se purta (în călătorie, la festivități etc.) prinsă cu o agrafă pe umărul drept. V. mantie. Bătrînul Lucullus, apărîndu-și ochii obosiți cu mîneca largă a hlamidei, privea spre for. ANGHEL-IOSIF, C. L. 10. Torent lung de umbre-antice, în lumină el apare, Strălucind sub arme scumpe, sub hlamide consulare. ALECSANDRI, P. III 93. 2. (La bizantini) Mantie împărătească sau arhierească. Visam hlamida sacerdotală. GALACTION, O. I 335. Veșmintele... arătau că este unul din nalții dregători ai bisericii bizantine... pe dînsul avea o hlamidă de sevai roșu cusută cu palme de fir pe poale. ODOBESCU, S. I 133. Moldavia se face cunoscută, și împăratul Bizanției trimite domnitorului ei hlamidă. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ (Metaforic) Întîrziată fără vreme, Se plimbă Toamna prin grădini, Cu faldurii hlamidei plini De crizanteme. TOPÎRCEANU, M. 33. Noaptea – o crăiasă – Pășește aiurită, ca visurile mele, Mișcînd, la pasul vremii, hlamida ei de stele. CERNA, P. 13. Iată vin și gîndăceii în hlamide smălțuite. ALECSANDRI, P. A. 125. ♦ (Rar) Pelerină. Erau albi drumeții de parcă erau ninși, Le fluturau în urmă hlamidele în vînt. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 33.

HLAMIDĂ s.f. Mantie de formă dreptunghiulară din stofă purtată pe umăr de vechii greci și romani. [< lat., gr. chlamys, cf. fr. chlamyde].

HLAMIDĂ s. f. mantie amplă, purtată de vechii greci și romani, fără mâneci, dreptunghiulară, prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr. (< fr. chlamyde)

HLAMIDĂ ~e f. 1) (în antichitatea greacă și romană) Mantie confecționată dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă de culoare albă sau roșie, purtată la ceremonii sau în călătorii, fiind prinsă cu o agrafă pe umăr. 2) (în Imperiul bizantin) Mantie împărătească sau arhierească. /<sl. hlamida, fr. chlamyde

hlamidă f. 1. manta greco-romană, sumeasă pe umărul drept și încheiată cu o copcă: sub hlamide consulare AL.; 2. mantie regală: întinde pe ai tăi umeri hlamida AL.; 3. fig. gândăceii ’n hlamide smălțuite AL.

hlamidă s. f., g.-d. art. hlamidei; pl. hlamide

hlamidă s. f., g.-d. art. hlamidei; pl. hlamide

hlamidă s. f., g.-d. art. hlamidei; pl. hlamide

hlamidă

hlamidă, -de.

HLAMIDĂ s. mantie, (rar) purpură, (înv.) plașcă. (~ împărătească.)

HLAMIDĂ s. mantie, (rar) purpură, (înv.) plașcă.

hlamidă (hlamide), s. f. – Mantie. – 2. Mantie împărătească. Ngr. χλαμύδα, în parte prin intermediul sl. chlamida (sec. XVII) și modern din fr. chlamyde, cu primul sens.