HIPOTENSIUNE s. f. Scădere trecătoare sau menținere constantă a tensiunii arteriale sub valorile normale, în stări de șoc sau în condiții obișnuite; hipotonie (2). [Pr.: -si-u-] – Din fr. hypotension.

hipotensiune sf [At: YGREC, M. N., ap. DA ms / S și: (înv) hyp~ / Pl: ~ni / E: fr hypotension] 1-2 Scădere trecătoare, în stări de șoc, sau menținere constantă a tensiunii arteriale sub valorile normale Si: hipotonie (3-4).

HIPOTENSIUNE, hipotensiuni, s. f. Scădere trecătoare sau menținere constantă a tensiunii arteriale sub valorile normale, în stări de șoc sau la unii oameni normali; hipotonie (2). [Pr.: -si-u-] – Din fr. hypotension.

HIPOTENSIUNE s. f. (În opoziție cu hipertensiune) Boală care se manifestă prin tensiune arterială micșorată. – Pronunțat: -si-u-.

HIPOTENSIUNE s.f. Micșorare a tensiunii arteriale; hipotonie (3) [în DN]. [Pron. -si-u-. / < fr. hypotension].

HIPOTENSIUNE s. f. scădere anormală a tensiunii arteriale. (< fr. hypotension)

HIPOTENSIUNE f. Tensiune arterială inferioară celei normale; hipotonie. [G.-D. hipotensiunii; Sil. -si-u-] /<fr. hypotension

hipotensiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. hipotensiunii

hipotensiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. hipotensiunii

hipotensiune s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. hipotensiunii

hipotensiune (i-u)

HIPOTENSIUNE s. v. hipotonie.

HIPOTENSIUNE s. (MED.) hipotonie.