hipoacuzie sf [At: D. MED. / P: ~po-a~ / Pl: ~ii / E: fr hypoacousie] (Med) Slăbire a acuității auzului.

HIPOACUZIE s.f. Slăbire a acuității urechii, a auzului; surditate. [Pron. -po-a-, gen. -iei. / < fr. hypoacousie, cf. gr. hypo – sub, akouein – a auzi].

HIPOACUZIE s. f. hipoestezie a auzului. (< fr. hypoacousie)

hipoacuzie (desp. -po-a-) s. f., art. hipoacuzia, g.-d. art. hipoacuziei; pl. hipoacuzii, art. hipoacuziile (desp. -zi-i-)

hipoacuzie (-po-a-) s. f., art. hipoacuzia, g.-d. art. hipoacuziei; pl. hipoacuzii, art. hipoacuziile

hipoacuzie s. f. (sil. -po-a-), art. hipoacuzia, g.-d. art. hipoacuziei; pl. hipoacuzii, art. hipoacuziile

HIPOACUZÍE (< fr.) s. f. Diminuare a sensibilității auditive desemnând toate formele de scădere a auzului, începând cu cele discrete și mergând până la cele severe. Cauzele h. sunt unele leziuni la nivelul sistemului de transmitere a sunetelor, al urechii interne sau la nivelul cortical. H. poate influența negativ însușirea și folosirea limbajului, școlaritatea și chiar dezvoltarea personalității.