HIPERBOLĂ, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curbă reprezentând locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. Figură de stil care constă în exagerarea dimensiunilor, efectului unui fapt, importanței unui personaj etc. [Var.: iperbolă s. f.] – Din fr. hyperbole.

hiperbolă sf [At: MDT / A și: hiperbolă / Pl: ~le / E: fr hyperbole, lat hyperbole] 1 (Lit) Figură de stil care constă în exagerarea expresiei pentru a reda mai plastic ideea și a produce o impresie mai puternică. 2 (Mat) Curbă reprezentând locul geometric al punctelor din plan a căror diferență între distanțele la două puncte fixe numite focare este constantă.

HIPERBOLĂ, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curbă reprezentând locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. Figură de stil care constă în exagerarea mărimii, importanței etc. reale a lucrurilor. [Var.: iperbolă s. f.] – Din fr. hyperbole.

HIPERBOLĂ, hiperbole, s. f. 1. Figură de stil, care constă în folosirea unor expresii și a unor imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea și a impresiona mai puternic. Prin mijlocirea exagerării realiste, a hiperbolei, satira surprinde sub o lupă uriașă o serie de trăsături reprobabile, respingătoare, care în viață se manifestă uneori cu discreție. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 4/5. 2. (Mat.) Curbă care reprezintă locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă. – Variantă: iperbolă s. f.

HIPERBOLĂ s.f. 1. Figură de stil prin care se exagerează realitatea, folosindu-se expresii și imagini sugestive pentru a impresiona mai puternic. 2. Curbă care reprezintă locul geometric al punctelor dintr-un plan a căror diferență a distanțelor la două puncte fixe (focare) este constantă. [Var. iperbolă s.f. / < fr. hyoerbole, lat., gr. hyperbole].

HIPERBOLĂ s. f. 1. figură de stil, constând în folosirea unor expresii și imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea și a impresiona mai puternic. 2. curbă loc geometric al punctelor dintr-un plan, a căror diferență a distanțelor la două puncte fixe (focare) este constantă. (< fr. hyperbole)

HIPERBOLĂ¹ ~e f. mat. Curbă formată din ansamblul punctelor unui plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă. /<lat., fr. hyperbole

HIPERBOLĂ² ~e f. Figură de stil constând în exagerarea realității, folosind expresii și imagini sugestive, pentru a impresiona mai puternic. /<lat., fr. hyperbole

iperbolă sf vz hiperbolă

IPERBOLĂ s. f. V. hiperbolă.

IPERBOLĂ s.f. v. hiperbolă.

iperbolă f. 1. figură de retorică ce consistă a mări sau micșora realitatea lucrurilor: ești adorabil; 2. Geom. linie curbă așa că diferența distanțelor dela toate punctele sale la două puncte fixe (numite focare) e totdeauna aceeaș.

*ipérbolă f., pl. e (vgr. ῾yper-bolé, d. ῾ypér, deasupra, și bállo, arunc; lat. hypérbole și -la. V. parabolă). Ret. Figura care consistă în exagerare ca să producă impresiune, ca: un gigant îld. un om înalt, un pitic îld. un om scund. (V. retorică). Geom. Curbă care e locu punctelor ale căror distanțe la doŭă puncte fixe (numite focare) aŭ o diferență constantă. – Fals iperbólă (după fr.).

hiperbolă s. f., g.-d. art. hiperbolei; pl. hiperbole

hiperbolă s. f., g.-d. art. hiperbolei; pl. hiperbole

hiperbolă s. f., g.-d. art. hiperbolei; pl. hiperbole

hiperbolă

iperbolă.

hiperbolă (gr. hyper „peste” și ballein „a arunca”), figură de insistență care constă în exagerarea expresiei, fie mărind, fie micșorând imaginea obiectului (de obicei, concret) peste limitele sale firești (I): Ex.: „un uriaș” (pentru: „un om înalt”); „un pigmeu” (pentru: „un om scund”) H. este generată în vorbirea dominată de impulsul unui sentiment puternic de admirație sau dispreț, de indignare și revoltă, ori de nevoia irezistibilă de a ridiculiza obiectul. „De fapt, orice hiperbolă este o imposibilitate [...] o întrebuințează, mai ales, poeții comici, fiindcă ei scot comicul dintr-o imposibilitate”, spune Demetrios (p. 100).