10 definiții pentru hinduism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HINDUÍSM s. n. Credință religioasă apărută în India în sec. V-IV î. H., care reprezintă o îmbinare a brahmanismului cu elemente budiste, propunând o nouă cale de mântuire prin iubire și dăruire, accesibilă oricui. – Din fr. hindouisme, germ. Hinduismus.

hinduism sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr hindouisme, ger Hinduismus] Religie răspândită în India, bazată pe principalele dogme ale brahmanismului și ale budismului.

HINDUÍSM s. n. Religie răspândită în India, bazată pe principalele dogme ale brahmanismului și ale budismului. – Din fr. hindouisme, germ. Hinduismus.

HINDUÍSM s.n. Religia cea mai răspândită în India, având la bază principalele dogme brahmaniste și budiste, pe care le combină cu diferite practici magice și superstiții. [Pron. -du-ism. / < fr. hindouisme].

HINDUÍSM s. n. religia cea mai răspândită în India, având la bază principalele dogme brahmaniste și budiste, pe care le combină cu diferite practici magice și supersitiții. (< fr. hindouisme, germ. Hinduismus)

HINDUÍSM n. Religie răspândită mai ales în India, reprezentând o îmbinare a brahmanismului cu budismul. /<fr. hindouisme, germ. Hinduismus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

hinduísm s. n. Sistem religios constituit în sec. 6-7 d. Hr., care constă într-un complicat amestec de străvechi credințe populare cu elemente din religia vedică și cu idei brahmane, reprezentând astăzi etapa modernă, socială și spirituală a Indiei. – Din fr. hindouisme.

HINDUÍSM (< fr. {i}) s. n. (REL.) Religie politeistă, apărută în India (sec. 5-4 î. Hr.), care reprezintă o îmbinare a brahmanismului cu elemente budiste; propunând o nouă cale a mântuirii, prin iubire și dăruire, accesibilă oricui. Pasul cel mai important realizat de h. este trecerea de la panteismul impersonal la teismul personal. Panteonul hinduist fundamental conține 33 de divinități, subordonate triadei supreme de zei: Brahmā, Vișnu, Shiva. H. afirmă identitatea dintre sinele individual (Ᾱtman) și sinele universal, absolutul (Brahmān), precum și existența unui ciclu al renașterilor succesive, rezultat al ignoranței, de care credinciosul se desprinde prin acțiune (karma), devoțiune (bhakti), meditație și cunoaștere (jñana). O diferență mai evidentă față de vechile religii indiene este prezența masivă a templelor și a iconoplastiei. Răspândit astăzi în India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Nepal.

Intrare: hinduism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hinduism
  • hinduismul
  • hinduismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • hinduism
  • hinduismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hinduism

  • 1. Credință religioasă apărută în India în secolele V-IV înainte de Hristos, care reprezintă o îmbinare a brahmanismului cu elemente budiste, propunând o nouă cale de mântuire prin iubire și dăruire, accesibilă oricui.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: