HINDUÍSM (< fr. {i}) s. n. (REL.) Religie politeistă, apărută în India (sec. 5-4 î. Hr.), care reprezintă o îmbinare a brahmanismului cu elemente budiste; propunând o nouă cale a mântuirii, prin iubire și dăruire, accesibilă oricui. Pasul cel mai important realizat de h. este trecerea de la panteismul impersonal la teismul personal. Panteonul hinduist fundamental conține 33 de divinități, subordonate triadei supreme de zei: Brahmā, Vișnu, Shiva. H. afirmă identitatea dintre sinele individual (Ᾱtman) și sinele universal, absolutul (Brahmān), precum și existența unui ciclu al renașterilor succesive, rezultat al ignoranței, de care credinciosul se desprinde prin acțiune (karma), devoțiune (bhakti), meditație și cunoaștere (jñana). O diferență mai evidentă față de vechile religii indiene este prezența masivă a templelor și a iconoplastiei. Răspândit astăzi în India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Nepal.