hiemal, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr hiémal] 1 (Liv) De iarnă. 2 (Bot; d. plante) Care trăiește sau crește iarna.

PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

HIEMAL, -Ă adj. 1. (Liv.) De iarnă. 2. (Bot.; despre plante) Care trăiește sau crește iarna. [Pron. hi-e-. / < fr. hiémal].

HIEMAL, -Ă adj. 1. de iarnă. 2. (despre plante) care crește sau înflorește iarna. (< engl. hiemal, lat. hiemalis)

PIPIRIG ~gi m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă netedă, având frunze lungi țepoase și flori mici brune dispuse în inflorescență la vârf. /Orig. nec.

pipirig s. m., pl. pipirigi

PIPIRIG s. (BOT.) 1. (Bolbochoenus maritimus) (reg.) rogoz. 2. (Holoschoenus vulgaris) (reg.) papură. 3. (Scirpus silvaticus) țipirig. 4. (Schoenoplectus lacustris) rogoz, (reg.) păpurică, țiperig, papură-rotundă. 5. (Equisetum hiemale) (reg.) coadă, capu-câmpului, iarbă-de-cositor. 6. v. stuf.

PIPIRIG s. v. chircitură, pipiriguț, rugină, sfrijitură.