14 definiții pentru hibă ibă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Fam.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

hi sf [At: N. REV. R. 1910, 86 / V: ibă / Pl: ~be / E: mg hiba] 1 Defect. 2 Boală. 3 Viciu. 4 (Fig) Vină. 5 Lipsă. 6 Nevoie. 7 Grijă.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Reg.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Regional) Defect, cusur. Lască vedem noi ce hibă are. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 6/2. Și mai sînt și alte hibe: amenzi fără rost, un soi de cantină, de prăvălie, unde-i jefuiește ca-n codru. GALAN, Z. R. 392.

híbă f., pl. e (ung. hiba, a. î., de unde și slovac. rut. hiba, Bern. 1, 412). Trans. Rar în Mold. Munt. Defect, cusur. Neajuns, neplăcere: cu el n’am hibă. Grijă, habar, păsare: n’am hibă (nu-mĭ pasă), am o hibă (am o grijă). – În Ĭal. ibă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

híbă (fam.) s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe

híbă s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÍBĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

hi s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

híbă (híbe), s. f. – (Trans.) Cusur, defect. Mag. hiba (DAR). – Der. hibaș, adj. (defectuos). Din aceeași familie face parte hie, s. f. (lipsă, nevoie), din mag. hi.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

híbă, hibe, s.f. – (reg.) Cusur, defect: „Că în ceasu’ ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco, 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect” (Scriban; DA, cf. DER; DEX, MDA).

híbă, -e, s.f. – Cusur, defect: „Că în ceasu’ ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect”. Cf. germ. Hieb „lovitură, crestătură” (Țurcanu 2005).

Intrare: hibă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hi
  • hiba
plural
  • hibe
  • hibele
genitiv-dativ singular
  • hibe
  • hibei
plural
  • hibe
  • hibelor
vocativ singular
plural
ibă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

hibă ibă

etimologie: