11 definiții pentru „hibă”   declinări

HÍBĂ, hibe, s. f. (Fam.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Reg.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Regional) Defect, cusur. Lască vedem noi ce hibă are. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 6/2. Și mai sînt și alte hibe: amenzi fără rost, un soi de cantină, de prăvălie, unde-i jefuiește ca-n codru. GALAN, Z. R. 392.

híbă (fam.) s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe

híbă s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe

HÍBĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

híbă (híbe), s. f. – (Trans.) Cusur, defect. Mag. hiba (DAR). – Der. hibaș, adj. (defectuos). Din aceeași familie face parte hie, s. f. (lipsă, nevoie), din mag. hi.

híbă f., pl. e (ung. hiba, a. î., de unde și slovac. rut. hiba, Bern. 1, 412). Trans. Rar în Mold. Munt. Defect, cusur. Neajuns, neplăcere: cu el n´am hibă. Grijă, habar, păsare: n´am hibă (nu-mĭ pasă), am o hibă (am o grijă). – În Ĭal. ibă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

híbă s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

híbă, hibe, s.f. – (reg.) Cusur, defect: „Că în ceasu' ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco, 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect” (Scriban; DA, cf. DER; DEX, MDA).

híbă, -e, s.f. – Cusur, defect: „Că în ceasu' ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect„. Cf. germ. Hieb „lovitură, crestătură” (Țurcanu 2005).