heliograf sn [At: LTR / P: ~li-o~ / Pl: ~e / E: fr héliographe] (Teh) 1 Aparat pentru reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc, cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac. 2 Aparat pentru transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare. 3 Aparat pentru măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit. 4 Aparat pentru fotografierea Soarelui.

HELIOGRAF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate servind: a) la copierea (cu ajutorul luminii solare) a desenelor făcute pe hîrtie de calc; b) la transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) la măsurarea puterii calorice a soarelui; d) la fotografierea soarelui. Un heliograf scăpără fulgerări albastre. I. BOTEZ, ȘC. 5. – Pronunțat: -li-o-.

HELIOGRAF s.n. 1. Aparat folosit pentru copierea pe hîrtie heliografică, cu ajutorul luminii solare sau artificiale, a desenelor executate pe hîrtie de calc. 2. Aparat telegrafic care folosește razele solare. 3. (Astr.) Aparat pentru fotografierea Soarelui. [Pron. -li-o-. / < fr. héliographe].

HELIOGRAF s. n. 1. aparat pentru copierea pe hârtie heliografică, cu ajutorul luminii, a desenelor executate pe hârtie de calc. 2. aparat pentru măsurarea puterii calorice a Soarelui. 3. aparat telegrafic care folosește razele solare. 4. (astr.) aparat pentru fotografierea Soarelui. (< fr. héliographe)

HELIOGRAF ~e n. Aparat pentru reproducerea pe o hârtie fotosensibilă a desenelor executate pe o hârtie de calc, precum și pentru fotografierea Soarelui. [Sil. -li-o-graf] /<fr. héliographe

*eliográf n., pl. e (vgr. ῾élios, soare, și grápho, scriŭ). Eliostat.

heliograf (desp. -li-o-graf) s. n., pl. heliografe

heliograf (-li-o-graf) s. n., pl. heliografe

heliograf s. n. (sil. -li-o-graf ), pl. heliografe

heliograf, -fe.

HELIO- „soare, lumină, radiații solare, solar, însorit”. ◊ gr. helios „soare, lumină” > fr. hélio-, germ. id., engl. id. > rom. helio-. □ ~aeroterapie (v. aero-, v. -terapie), s. f., expunere terapeutică la soare; ~centric (v. -centric), adj., 1. Care are soarele drept centru. 2. Raportat la centrul soarelui; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipar poligrafic adînc și policrom; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre viețuitoare) Care prezintă afinitate pentru lumina solară. 2. (Despre plante) Care crește în regiuni însorite; ~file (v. -fil₂), s. f. pl., frunze periferice însorite din coroana arborilor; ~filie (v. -filie₁), s. f., atracție patologică față de lumina soarelui; ~fite (v. -fit), s. f. pl., fotofite*; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre plante) Care nu suportă lumina solară. 2. adj., s. m. și f., (Persoană) Care suferă de heliofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de lumina solară; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Aparat pentru fotografierea globului solar. 2. Aparat telegrafic optic care utilizează razele solare. 3. Aparat pentru măsurarea puterii calorice a soarelui. 4. Aparat meteorologic care înregistrează perioadele din zi cu timp însorit. 5. Aparat folosit pentru copierea pe hîrtie heliografică, cu ajutorul luminii solare sau artificiale; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu de tipar calcografic, care folosește clișee de cupru, obținute pe cale fotochimică, acoperite cu un strat de granule fine de asfalt. 2. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 3. Descriere a soarelui; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a soarelui de către unele populații primitive; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul soarelui; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea diametrului aparent al soarelui și al planetelor; ~nastie (v. -nastie), s. f., fotonastie*; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru afecțiunile provocate de razele soarelui; ~plastie (v. -plastie), s. f., procedeu de gravură fotografică în relief; ~sciofite (v. scio-, v. -fit), s. f. pl., plante adaptate atît pentru regiunile ecologice însorite, cît și pentru cele umbrite; ~scop (v. -scop), s. n., dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru observarea discului solar; ~stat (v. -stat), s. n., instrument optic folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare dintr-o direcție determinată; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință a plantelor de a se îndrepta către o sursă de lumină; sin. heliotropism; ~terapie (v. -terapie₁), s. f., tratament constînd în expunerea directă a corpului la acțiunea razelor solare ultraviolete; ~term (v. -term), adj., (despre lacuri sărate) a cărui suprafață are un strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă; ~termie (v. -termie), s. f., fenomen fizic care constă în păstrarea de către apa unor lacuri sărate a căldurii solare înmagazinate, mai mult decît în regiunile învecinate; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de reproducere tipografică în care se utilizează substanțe coloidale expuse la acțiunea razelor solare; ~trop (v. -trop), s. m. și n., 1. s. m., Plantă exotică ornamentală din familia boraginaceelor, cu frunze ovale și flori mici albăstrui, utilizată în industria parfumului. 2. s. n., Varietate verde sau roșie de calcedonie, cu pete galbene și strălucitoare la soare, din care se fac obiecte ornamentale. 3. s. n., Materie colorantă solubilă în apă, utilizată la vopsitul bumbacului. 4. s. n., Instrument geodezic de semnalizare, format dintr-o oglindă plană care reflectă razele soarelui la o mare distanță; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se orientează în direcția izvorului de lumină; ~tropie (v. -tropie), s. f., tendință a plantelor de a se îndrepta către o sursă de lumină; sin. heliotropism.