16 definiții pentru hegemonie heghemonie

HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, rol conducător (de obicei al unei clase față de alta sau al unui stat față de alte state). ◊ Hegemonia proletariatului = conducerea de către proletariat a maselor muncitoare în lupta revoluționară pentru înfăptuirea revoluției burghezo-democrate, pentru zdrobirea burgheziei și pentru construirea socialismului și a comunismului. Desăvîrșirea revoluției burghezo-democratice in Romînia a devenit posibilă numai sub hegemonia proletariatului, atunci cînd clasa muncitoare a Romîniei, punîndu-se în fruntea celorlalte forțe populare, a cucerit un rol hotărîtor in viața de stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 169. – Variantă: heghemoníe s. f.

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei

HEGEMONÍE s. v. autoritate.

HEGEMONÍE s.f. (Ist.) Dreptul unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♦ Supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; (p. ext.) supremație, dominație; rol conducător. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hégémonie, gr. hegemonia – conducere].

HEGEMONÍE s. f. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ◊ supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător. (< fr. hégémonie, gr. hegemonia)

HEGEMONÍE f. Poziție dominantă. [G.-D. hegemoniei] /<fr. hégémonie

HEGHEMONÍE s. f. v. hegemonie.

HEGHEMONÍE s. f. v. hegemonie.

HEGHEMONÍE s. f. v. hegemonie.

HEGHEMONÍE s.f. v. hegemonie.

egemonie f. 1. supremația unui oraș sau a unei țări, în Grecia antică; 2. supremația unui popor confederat asupra celorlalte: Prusia avea egemonia în imperiul german înainte de răsboiul mondial.

*egemoníe f. (vgr. ῾egemonía, d. ῾egéomai, guvernez. V. exegeză). Supremație, prioritate: Atena și Sparta șĭ-aŭ disputat egeomonia.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HEGEMONÍE s. (POLITICĂ) autoritate, dominare, dominație, putere, stăpînire, supremație, (înv.) puternicíe, stăpîníe, tăríe, țiitúră, (latinism înv.) potestáte. (Și-a întins ~ asupra...)

Intrare: hegemonie
hegemonie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hegemonie hegemonia
plural
genitiv-dativ singular hegemonii hegemoniei
plural
vocativ singular
plural
heghemonie
substantiv feminin (F134) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular heghemonie heghemonia
plural
genitiv-dativ singular heghemonii heghemoniei
plural
vocativ singular
plural