9 definiții pentru „harapnic”   declinări

HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Mold., Bucov.) Bici mare, împletit din cînepă sau din curele, cu codiriștea scurtă, adesea cu pleasnă de mătase la vîrf (ca să pocnească mai tare). Iată-l... dezlănțuit dintr-o dată, fluierînd, chiuind, înjurînd, pocnind din harapnic, stăpînind caii. GALAN, Z. R. 6. De-abia a descălecat și intră plecîndu-se pe ușă, cu harapnicul trecut pe după umărul stîng. SADOVEANU, O. II 39. Atuncea au sărit zmăul mînios din pat, au apucat un harapnic și s-a dus în grajdi. SBIERA, P. 75. – Variantă: arápnic s. n.

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harápnic s. n., pl. harápnice

harápnic (harápnice), s. n. – Bici. Pol. harapnik, rus. arapnik (Cihac, II, 135).

HARÁPNIC ~ce n. 1) Bici mare împletit din curele sau cânepă, cu coada scurtă și cu șfichi la capăt. 2) Lovitură dată cu un astfel de bici. /<pol. harapnik

harapnic n. Mold. biciu mare de vânător sau de surugiu: îi mâna cu un harapnic ce ’n urma lor pocnește AL. [Pol. HARAPNIK].

harápnic n., pl. e (rut. harápnyk, pol. harapnik, bicĭ p. cîniĭ [!] de vînat, d. harap, maĭ vechĭ herap, herab, strigătu vînătorilor către cînĭ ca să lase jos vînatu, d. germ. herab, jos, adică „lasă”!). Bicĭ lung cu coada scurtă. V. cnut, nagaĭcă, pil. – În Munt. și haramnic, în Olt. arapnic.