HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

haplologie sf [At: DA ms / P: ~gi-e / Pl: ~ii / E: fr haplologie] (Lin) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate.

* HAPLOLOGIE sf. 📖 Contracțiunea într’o singură silabă a două silabe consecutive care încep cu aceeași consonantă. ex.: dreptate < * dreptătate [gr άπλός + λόγος].

HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimarea unei silabe prin disimilare totală. În stilul oral, «jumătate» se pronunță, prin haplologie, «jumate».

HAPLOLOGIE, haplogogii, s.f. (Lingv.) Suprimarea unei silabe prin disimilare totală. Prin haplologie, « jumătate » devine « jumate ». – Fr. haplologie <gr.).

HAPLOLOGIE s.f. Suprimare a unei silabe prin disimilare totală. [Gen. -iei. / < fr. haplologie, cf. gr. haplos – o dată, logos – vorbire].

HAPLOLOGIE s. f. suprimare a unei silabe prin disimilație totală. (< fr. haplologie)

HAPLOLOGIE f. lingv. Fenomen constând în disimilarea unei silabe de alta identică sau asemănătoare din imediata vecinătate. /<fr. haplologie

haplologíe, V. aplologie.

haplologie (desp. ha-plo-) s. f., art. haplologia, g.-d. art. haplologiei; pl. haplologii, art. haplologiile (desp. -gi-i-)

haplologie (ha-plo-) s. f., art. haplologia, g.-d. art. haplologiei; pl. haplologii, art. haplologiile

haplologie s. f. (sil. -plo-), art. haplologia, g.-d. art. haplologiei; pl. haplologii, art. haplologiile

haplologie, -giei gen. a.

HAPLO- (APLO-) „simplu, jumătate”. ◊ gr. haploos „simplu, singur, neamestecat” > fr. haplo-, germ. id., engl. id., it. aplo- > rom. haplo- și aplo-. □ ~biont (v. -biont), adj., s. n., 1. adj., Cu nuclee somatice haploide. 2. s. n., Plantă haploidă cu un număr simplu de cromozomi. 3. s. n., Plantă care fructifică o singură dată; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpina neramificată, avînd numai axa principală terminată prin floare; ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit caracteristic pentru jurasicul superior și cretacicul inferior, avînd cochilia puțin netedă și evolută, ornamentată cu striuri fine și arcuite; ~cit (v. -cit), s. n., celulă cu un singur set haploid de cromozomi; ~diplobiont (v. diplo-, v. -biont), s. n., organism cu ciclu evolutiv format din două faze: cea sexuată (haploidă) și cea asexuată (diploidă); ~diploid (v. diplo-, v. -id), adj., (despre o plantă) care prezintă jumătate din numărul de cromozomi diploizi; ~fază (v. -fază), s. f., stare a celulelor sexuale în care nucleii au numai o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; sin. fază haploidă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante haploide sau plante în fază de gametofite; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de apariție a unor forme noi de plante prin mecanismele fundamentale ale evoluției; ~id (v. -id), adj., care prezintă jumătate din numărul normal de cromozomi; sin. azigoid; ~logie (v. -logie₁), s. f., proces de suprimare a unei silabe prin disimilare totală; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., dezvoltare a unui individ dintr-un ovul redus (haploid); ~petal (v. -petal), adj., (despre flori) cu un singur verticil de petale; ~spor (v. -spor), s. m., spor simplu al cărui nucleu are numărul complet de cromozomi caracteristici; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange rezultat din generația haploidă; ~stel (v. -stel), s. n., stel simplu, cu xilemul central înconjurat de floem; ~stemonie (v. -stemonie), s. f., dispoziție a staminelor într-un singur verticil; ~stemonopetal (v. stemono-, v. -petal), adj., cu staminele egale în număr cu petalele; ~tip (v. -tip), s. n., combinație de determinanți genetici, care controlează sinteza unor proteine specifice; ~zomie (v. -zomie), s. f., apariție în celulele haploide a unor cromozomi simpli.