hap¹ i [At: CARAGIALE, S. V. 56 / E: fo] 1 Interjecție care exprimă mișcarea rapidă cu care se înghite ceva Cf haț. 2 (Îe) A face ~ A înhăța. 3 (Îe) A fi ~ pe cap Tocmai pe tocmai.

hap² sn [At: GORJAN, H. IV, 43/12 / Pl: ~uri / E: tc hap] 1 Pastilă. 2 (Îe) A înghiți ~ul (sau un hap) A i se întâmpla un lucru neplăcut.

hap³ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: mg háp] (Reg) Măcinătură.

HAP², hapuri, s. n. (Învechit și popular) Medicament preparat în forma unei mici sfere netede, ca să poată fi înghițit ușor (v. pilulă, tabletă, pastilă) sau medicament în formă de praf învelit într-o bulină. I-a dat niște hapuri de sulfat de chinină și i-a recomandat să se ducă de vară undeva la aer curat. VLAHUȚĂ, O. AL. 105. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (sau hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) un lucru neplăcut fără putință de împotrivire; a înghiți gălușca. V. înghiți. Fragedul arhaism al acestui «cîntic de lume» va fi ca o sorbitură de apă limpede și răcoroasă, dupe hapul de trudnică și băbească versificațiune ce te făcui să înghiți. ODOBESCU, S. III 122.

HAP¹ interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de apucarea sau înghițirea rapidă a ceva.

HAP¹ interj. (se folosește, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs la înghițirea sau apucarea bruscă a ceva). /Onomat.

HAP² ~uri n. pop. Preparat medicamentos dozat în formă de pastilă sau capsulă. /<turc. hap

hap n. 1. globuleț de substanțe farmaceutice de înghițit; 2. fig. lucru foarte neplăcut: a înghiți hapul. [Turc. HAP].

hap! int. exprimă repeziciunea apucării și a înghițirii: el îmbuca iute, hap! hap! ISP. [Onomatopee].

1) hap n., pl. urĭ (turc. hap, d. ar. habb; ngr. hápi, alb. bg. hap). Pilulă, medicament în formă de bobiță. Fig. A înghiți hapu, a suferi o neplăcere, o păcăleală. V. bulin.

2) hap interj. care arată huĭetu apucăriĭ saŭ înghițiriĭ răpezĭ: Cînele, cum văzu carnea, hap! o și înghiți! Gardistu, cum văzu hoțu, hap! îl și prinse! (E și nsl. hap și germ. schnapp, tot cu acest înț. V. hap 3, jap, clanț și zăpsesc).

hăp i [At: H XVI, 10 / V: ~i, hâp / E: fo] 1 (Reg; rep) Strigăt al vânătorilor pentru a ști unul de celălalt. 2 (Reg) Strigăt al călușarilor.

hăpi i vz hăp

hâp i vz hăp

DORER LA PILULE (fr.) = A auri hapul. A spune cuiva adevărul neplăcut în termeni aleși. A face să înghită hapul.

hap¹ interj.

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hapuri

hap¹ interj.

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hapuri

hap s. n., pl. hapuri

hap interj.

hap (hapuri), s. n. – Pilulă. – Mr. hapă. Tc. hap (Șeineanu, II, 205; Röesler 606; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάπι, alb., bg. hap.

hap (hapuri), s. n. – Minereu mărunt spălat. Mag. háp (DAR). În Trans.

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiți. Creație expresivă, cf. sl. chapati „a mușca”, rut. chapati „a apuca”, mag. happolni „a înghiți”, germ. happen, schnappen „a apuca”, fr. happer „a înhăța, a prinde”, ngr. χάπτω „a înghiți”. – Der. hăpăi, vb. (a înghiți); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiți) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiți); înhulpa, vb. (a înghiți); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins”; hapcă, s. f. (cîrlig de undiță; forță, violență), în Trans. habocă, format ca japcă și poate influențat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, mușcătură” sau rut. chapka „cursă de șoareci”, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s. m. (prost, bleg), pe care Șeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu”, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpși, vb. (Olt., a înghiți); hopși, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s. n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca”; hapucă, s. f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparține aceleiași rădăcini expresive hăbuc, s. m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica”, și cu hăbuc, s. n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s. f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.

a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.

HAP s. v. bulin, cașetă, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă.

HAP interj. v. haț!

hap s. v. BULIN. CAȘETĂ. COMPRIMAT. PASTILĂ. PILULĂ. TABLETĂ.

HAP interj. haț! (~! a pus mîna pe el.)

hap², hapuri, s.n. (reg.) măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.