3 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

handralău sm [At: ȘEZ. VII, 153 / V: ~răl~, hăndrăl~, hondrăl~ / Pl: ~ăi / E: handră + -ălău] 1 Flăcău la vârsta însurătorii Cf (reg) handraleț, (reg) harhatău, (reg) hătălău. 2 Amant. 3 (Îe) A umbla ~ A umbla încoace și încolo fără rost.

handrălău sm vz handralău

hăndrălău sm vz handralău

HANDRALẮU s. m. v. hăndrălău.

HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

HANDRALẮU, handralăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [Var.: hăndrălắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

HĂNDRĂLĂU s. m. V. handralău.

HANDRALẮU, handralăi, s. m. (Depreciativ) Flăcău. Pe ici-colea s-anină printre acești mici și cîte-un handralău de cei mari. ȘEZ. III 179. ◊ Expr. A umbla handralău = a umbla de colo pînă colo fără nici o treabă. – Variantă: hăndrălắu (PAS, Z. III 251, M. I. CARAGIALE, C. 85) s. m.

HĂNDRĂLẮU s. m. v. handralău.

HANDRALẮU ~i m. pop. Tânăr care manifestă interes exagerat față de fete; hătălău. /cf. ung. vándorló

nandralău m. Mold. ștrengar: vrai să te bușească cei nandralăi prin omăt? CR. [Fuziune din un (h)andralău, de origină necunoscută].

handralắŭ și -nắŭ (Munt.) și handraléț (Munt. est. Mold.) m. (ung. vándorló, d. germ. wanderer, călător. V. vindireŭ). Iron. Hatalăŭ, nandraș, amant (maĭ ales al servitoarelor și altor femeĭ din popor). V. hojmalăŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handralău s. m. (sil. -lău), art. handralăul; pl. handralăi, art. handralăii


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hăndrălắu, hăndrălăi, (handralău), s.m. – (reg.) 1. Hoinar. 2. Flăcău care umblă după fete. – Cf. magh. vándorló „migrator” (DEX) < germ. Wanderer „călător” (Scriban); din handră „zdreanță” + suf. -ălău (MDA).

Intrare: handralău
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăndrălău
  • hăndrălăul
  • hăndrălău‑
plural
  • hăndrălăi
  • hăndrălăii
genitiv-dativ singular
  • hăndrălău
  • hăndrălăului
plural
  • hăndrălăi
  • hăndrălăilor
vocativ singular
  • hăndrălăule
plural
  • hăndrălăilor
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • handralău
  • handralăul
  • handralău‑
plural
  • handralăi
  • handralăii
genitiv-dativ singular
  • handralău
  • handralăului
plural
  • handralăi
  • handralăilor
vocativ singular
  • handralăule
plural
  • handralăilor
Intrare: handrălău
handrălău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hăndrălău
hăndrălău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hăndrălău handralău

etimologie: