hălui vt [At: MDA ms / Pzi: ~esc / E: hală² + -ui] (Reg; în superstiții; subiectul e un duh rău) 1 A poci. 2 A face să se îmbolnăvească de epilepsie. 3 A face pe cineva să paralizeze.

haluĭésc v. tr. (d. hală 1). Trans. Ban. Izbesc, îmbolnăvesc, paralizez, vorbind de influența halelor din poveștĭ: un om haluit.

haluí, haluiesc, v.t. (reg.) 1. A lovi, a izbi. 2. A tăbăci. – Din hale „iele” (ref. la obiceiul acestor zâne de a-i izbi de pământ pe oameni, după ce i-au ridicat în aer).