haluĭésc v. tr. (d. hală 1). Trans. Ban. Izbesc, îmbolnăvesc, paralizez, vorbind de influența halelor din poveștĭ: un om haluit.

haluí, haluiesc, v.t. (reg.) 1. A lovi, a izbi. 2. A tăbăci. – Din hale „iele” (ref. la obiceiul acestor zâne de a-i izbi de pământ pe oameni, după ce i-au ridicat în aer).