15 definiții pentru halcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

halcă1 sf [At: LB / Pl: hălci și (înv) ~lce / E: mg halk] 1 Despicătură groasă de lemn. 2 Bucată mare dintr-un întreg Cf dărab, hartan. 3 Bucată mare de carne (din coastă). 4 Codru de pâine, de mămăligă sau de brânză. 5 Bucată mare de pământ arabil. 6 (Reg) Jumătate dintr-un bostan sau castravete. 7 (Trs) Parcelă mică și îngustă de teren.

halcă2 sf [At: CADE / Pl: hălci / E: nct] (Reg) Larmă.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509. Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132. Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174. ♦ Fig. Bucată de pămînt. I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.

HÁLCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka

halcă f. codru de mămăligă, carne etc.: o halcă de pastramă CAR. [Cf. Ung. HALOK, așchie].

2) halcă f., pl. halcĭ. Trans. Mold. Tărăboĭ, tumult. Vs. De halcă, de distracțiune, de amuzament: copiiĭ se duc la denie de halcă, nu ca să se închine.

1) hálcă f., pl. hălcĭ (rudă cu harchină și jarcă și poate și cu hartan. Ung. halk, așchie, nu e la Ballagi. Cp. cu șușalcă). Fam. Mare bucată orĭ felie de pîne, carne, cașcaval ș. a. V. codru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci

hálcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÁLCĂ s. ciozvârtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mâncat o ~ de miel.)

HALCĂ s. ciozvîrtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mîncat o ~ de miel.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hálcă (hắlci), s. f. – Bucată, porțiune, mai ales de carne. Mag. halk „așchie” (DAR). – Der. halcată, s. f. (Munt., bucată), probabil prin încrucișare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a șlefui); hălcitor, s. n. (rindea).

Intrare: halcă
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halcă
  • halca
plural
  • hălci
  • hălcile
genitiv-dativ singular
  • hălci
  • hălcii
plural
  • hălci
  • hălcilor
vocativ singular
plural

halcă

  • 1. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment.
    exemple
    • Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509.
      surse: DLRLC
    • Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132.
      surse: DLRLC
    • Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Bucată de pământ.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.
        surse: DLRLC

etimologie: