HAGIOGRAF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

hagiograf, ~ă [At: IORGA, L. II, 618 / P: ~gi-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr hagiographe gr άγιόγρφος] 1 smf Persoană care studiază și scrie despre vieți ale sfinților. 2 a Care conține vieți ale sfinților. 3-8 Hagiografic (1-6).

*HAGIOGRAF I. sm. 📝 Autor care scre despre viețile sfinților. II. adj. Cărți ~e sau numai hagiografe, cărțile Bibliei, în afară de Pentatuc și de cărțile prorocilor [fr.].

HAGIOGRAF, hagiografi, s. m. Autor care scrie viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

HAGIOGRAF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. – Pronunțat: -gi-o-.

HAGIOGRAF s.m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pron. -gi-o-. / cf. fr. hagiographe, lat. hagiographus].

HAGIOGRAF s. m. autor de hagiografie (2). (< fr. hagio-graphe)

HAGIOGRAF ~i m. Autor de hagiografii. [Sil. ha-gi-o-graf] /<fr. hagiographe

hagiograf m. scriitor de cele sfinte.

*agiográf m. (vgr. agiográphos; ágios, sfînt, și grápho, scriŭ. V. zugrav). Scriitor de lucrurĭ sfinte (ca sfîntu Eŭsebiŭ și Atanasie). – Și hag-.

hagiograf (desp. -gi-o-graf) s. m., pl. hagiografi

hagiograf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiografi

hagiograf s. m. (sil. -gi-o-graf ), pl. hagiografi

HAGIO- „sacru, sfînt”. ◊ gr. hagios „sacru” > fr. hagio-, germ. id. > rom. hagio-. □ ~graf (v. -graf), s. m., autor care scrie despre viețile sfinților; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a teologiei care studiază viețile sfinților; sin. hagiologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., hagiografie*.

hagiograf, hagiografi și (2) hagiografe s. m. și n. 1. S. m. Autor de vieți ale sfinților. 2. S. n. pl. Carte bisericească cuprinzând întreg Vechiul Testament, cu excepția Pentateuhului și a cărților prorocilor. – Din fr. hagiographe.