hadâmb sm vz hadâm

HADÎMB, hadîmbi, s. m. 1. (Înv. și arh.) Eunuc. 2. (Reg.) Bou sau cal nejugănit bine. – Tc. hadım.

cadân sm vz hadâm

hadâm sm [At: MOXA, 393/11 / V: cadân, ~mb, ~ân / Pl: ~i / E: tc hadym] (Trî) Eunuc.

hadân sm vz hadâm

†HADÎM, HADÎN, Mold. HADÎMB sm. 1 Eunuc, scopit: au trimis la dînsul pre un ~ (CANT.); un eunuc, sau cum zic ei un hadîn, mă duse în apartamentul bolnavei (BOL.) ¶ 3 🐕 Bou neîntors bine, cal nejugănit bine, rîncaciu (RV.-CRG.) [tc. hadym].

HADÎMB, hadîmbi, s. m. (Învechit și arhaizant) Eunuc. Haremul era undeva, într-o tainiță, după alte ziduri, subt paza hadîmbilor negri, necunoscut încă unui ochi străin. SADOVEANU, Z. C. 277.

hadân m. eunuc: întreabă favorita pe vechiul ei hadân BOL. [Turc. HADYN].

hadîm, -în și (est) -îmb m. (turc. hadym, ar. gadyn). Vechĭ. Eŭnuc, scopit, castrat. – Azĭ hadîmb, matahală, persoană voluminoasă: un hadîmb de babă cu șalele cît rîșnița (V. Caraivan, Neam. Rom. Lit 2, 813). V. huĭdumă.

hadâmb (înv.) s. m., pl. hadâmbi

hadâmb (înv.) s. m., pl. hadâmbi

hadâmb s. m., pl. hadâmbi

hadîmb (hadîmbi), s. m. – Eunuc, castrat. – Var. (înv.) hadîm. Tc. hadım (Șeineanu, III, 58; Meyer 144), cf. alb. hadëm, bg. hadum, sb. hàdum.

SOLIMAN-pașa (Hadâmbul „Eunucul”) (sec. 15), comandant militar turc, beglerbeg al Rumeliei. Conducător al oștirii otomane înfrânte de Ștefan cel Mare în bătălia de lângă Vaslui (ian. 1475). A comandat avangarda armatei turce în lupta de la Valea Albă (iul. 1476).

HADÎMB; Hadîmbul, fam. (Isp V); Hadămbul b. (16 A IV 290); – Iani (Sd V 96), < tc. hadum „eunuc”.

HADÂMB s. v. eunuc.

hadîmb s. v. EUNUC.

hadân, hadâni, s.m. (înv.) turc scopit, paznic al seraiului Sultanului; eunuc.