10 definiții pentru hălăciugă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec.

HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec.

hălăciu [At: (a. 1831) PLEȘOIANU, T. 179, ap. TDRG / / V: ~udă, ~ăgiucă, heleci~ / Pl: ~ugi, ~uge / E: cf hăciugă] 1 sf Tufiș des. 2 sf Tufă izolată, pe câmp. 3 sf Lăstari deși ieșiți dintr-un copac tăiat. 4 sf Desiș de porumb, dovleci și fasole, în grădină. 5 sf Ascunzătoare din mărăcini și pomișori. 6 sf Pădure deasă, plină de ramuri și uscături. 7 a (Îs) Fasole ~ (Reg) Specie de fasole (Phasoleus vulgaris). 8 sf (Reg) Mulțime pestriță de oameni. 9 sf (Pan) Păr mult și încurcat. 10 a (D. păr) Zbârlit. 11 sf (Reg) Casă rea. 12 sf (Reg; îf heleci~) Rămășiță nefolositoare.

HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. Tufiș, desiș. A sosit Priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei. DELAVRANCEA, V. V. 175. Mă apucai de niște hălăciugi, care se vedea a fi sădite numai pentru ajutorul meu. GORJAN, H. II 8. ◊ Fig. Părul îi crescuse otova, hălăciugă roșie, peste frunte, peste gură, din creștetul capului pînă în furca pieptului. GALAN, Z. R. 44. Milescu, cu părul hălăciugă... sufla în ochelari ca să vadă mai bine. D. ZAMFIRESCU, R. 59.

HĂLĂCIÚGĂ ~gi f. pop. 1) Desiș de arbuști spinoși. 2) Totalitate a coardelor de viță, tăiate primăvara la curățatul viilor; râpcă. /Orig. nec.

hălăciugă f. 1. tufă, mai ales de mărăcini; 2. fig. sbârlit: cu părul hălăciugă. [Origină necunoscută].

hălăcĭúgă f., pl. ĭ (rus. [a]lačúga, scris și ol-, colibă de pază, colibă proastă, d. turc. alačyk, -čuk, čugh, colibă de hălăcĭugă saŭ de vreascurĭ. Bern. 1, 682). Mold. Munt. Dărămătură, ramurĭ rămase de la tăĭatu uneĭ pădurĭ, unor haragĭ ș. a. Pădure crescută curînd după tăĭere (tufiș, mărăciniș). Fig. Iron. Păr mult netuns, căpiță de păr: ĭa tunde-țĭ hălăcĭuga ceĭa, măĭ băĭete! – Și helecĭugă (Bas.). V. rîpcă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hălăciúgă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi

hălăciúgă s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HĂLĂCIÚGĂ s. v. ciuf, crâng, desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș.

hălăciu s. v. CIUF. CRÎNG. DESIȘ. HĂȚIȘ. STUFĂRIȘ. TUFĂRIȘ. TUFIȘ.

Intrare: hălăciugă
hălăciugă substantiv feminin
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălăciu
  • hălăciuga
plural
  • hălăciugi
  • hălăciugile
genitiv-dativ singular
  • hălăciugi
  • hălăciugii
plural
  • hălăciugi
  • hălăciugilor
vocativ singular
plural

hălăciugă regional

  • 1. Desiș de mărăcini, de lăstari etc.
    exemple
    • A sosit Priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei. DELAVRANCEA, V. V. 175.
      surse: DLRLC
    • Mă apucai de niște hălăciugi, care se vedea a fi sădite numai pentru ajutorul meu. GORJAN, H. II 8.
      surse: DLRLC
  • 2. Păr zbârlit, ciufulit.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: ciuf (smoc) attach_file 2 exemple
    exemple
    • figurat Părul îi crescuse otova, hălăciugă roșie, peste frunte, peste gură, din creștetul capului pînă în furca pieptului. GALAN, Z. R. 44.
      surse: DLRLC
    • figurat Milescu, cu părul hălăciugă... sufla în ochelari ca să vadă mai bine. D. ZAMFIRESCU, R. 59.
      surse: DLRLC
  • 3. Totalitate a coardelor de viță, tăiate primăvara la curățatul viilor.
    surse: NODEX sinonime: râpcă

etimologie: