hârjonire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hârjoni] Încăierare cu cineva în joacă Si: hârjoană (1), hârjoneală, hârjonit.

HÎRJONÍ, hîrjonesc, vb. IV. Refl. reciproc. A se lua la hîrjoană, a se încăiera (cu cineva) în glumă. Copiii țipau, hîrjonindu-se prin poienele codrilor. CAMILAR, T. 166. Se hîrjoni două clipe cu Nastasia, care torcea într-un dos însorit, la adăpost de vînt. SADOVEANU, M. C. 140. O duceam într-un cîntec, strîngînd viorele și toporași de pe lîngă plai și mergeam tot zburdînd și hîrjonindu-ne. CREANGĂ, A. 29. ♦ Refl. Fig. A se zbengui. Răbufnea un balaur de fum gros și pe dedesubtul lui flăcările prindeau a se hîrjoni. GALAN, Z. R. 238. Se ivește Frusina: blondă, zveltă, mlădioasă – ca o răchită în care se hîrjonește vîntul. GALACTION, O. I 126. ◊ Refl. reciproc. Cu greu îmi vine să mă așez la birou, cînd soarele se hîrjonește cu florile pe afară. ALECSANDRI, S. 108.

A SE HÂRJONÍ mă ~ésc intranz. (mai ales despre copii) A se încăiera (unul cu altul) în glumă sărind și țipând. /cf. ung. horsolodni

hârjonì v. Mold. a se juca, a glumi cu fetele (îmbrâncindu-le, pișcându-le): (Cupidon) cu copiii se hârjonește EM.; fig. poți în toată liniștea să te hârjonești cu Muzele AL. [Origină necunoscută].

hîrjonésc (mă) v. refl. (d. hîrjoană. Cp. și cu ung. horsolódni, harsolódni, harsokodni, a se certa. horzsolni, a freca, a hîrjîi. V. și hîrșîĭ). Est. Mă încaĭer, mă lupt (maĭ ales în glumă): copiiĭ se hîrjonesc. – În vest hîrjolesc (CL. 1910, jubilar, 205; 1910, 317 și 1912, 1202). V. vînzolesc.

!hârjoní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hârjonésc, imperf. 3 sg. se hârjoneá; conj. prez. 3 să se hârjoneáscă

hârjoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârjonésc, imperf. 3 sg. hârjoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. hârjoneáscă

HÂRJONÍ vb. a se zbengui. (Niște copii care se ~.)

HÎRJONI vb. a se zbengui.

hârjoní, hârjonésc, vb. IV (reg.) 1. a nu-i da pace cuiva, a necăji, a tachina, a bâzâi (pe cineva). 2. (refl.) a se juca, a se zbengui, a se drăgosti. 3. a se lua la harță.