HÎRJONI, hîrjonesc, vb. IV. Refl. reciproc. A se lua la hîrjoană, a se încăiera (cu cineva) în glumă. Copiii țipau, hîrjonindu-se prin poienele codrilor. CAMILAR, T. 166. Se hîrjoni două clipe cu Nastasia, care torcea într-un dos însorit, la adăpost de vînt. SADOVEANU, M. C. 140. O duceam într-un cîntec, strîngînd viorele și toporași de pe lîngă plai și mergeam tot zburdînd și hîrjonindu-ne. CREANGĂ, A. 29. ♦ Refl. Fig. A se zbengui. Răbufnea un balaur de fum gros și pe dedesubtul lui flăcările prindeau a se hîrjoni. GALAN, Z. R. 238. Se ivește Frusina: blondă, zveltă, mlădioasă – ca o răchită în care se hîrjonește vîntul. GALACTION, O. I 126. ◊ Refl. reciproc. Cu greu îmi vine să mă așez la birou, cînd soarele se hîrjonește cu florile pe afară. ALECSANDRI, S. 108.