A SE HÂRJONÍ mă ~ésc intranz. (mai ales despre copii) A se încăiera (unul cu altul) în glumă sărind și țipând. /cf. ung. horsolodni

hârjonì v. Mold. a se juca, a glumi cu fetele (îmbrâncindu-le, pișcându-le): (Cupidon) cu copiii se hârjonește EM.; fig. poți în toată liniștea să te hârjonești cu Muzele AL. [Origină necunoscută].

HÎRJONÍ, hîrjonesc, vb. IV. Refl. reciproc. A se lua la hîrjoană, a se încăiera (cu cineva) în glumă. Copiii țipau, hîrjonindu-se prin poienele codrilor. CAMILAR, T. 166. Se hîrjoni două clipe cu Nastasia, care torcea într-un dos însorit, la adăpost de vînt. SADOVEANU, M. C. 140. O duceam într-un cîntec, strîngînd viorele și toporași de pe lîngă plai și mergeam tot zburdînd și hîrjonindu-ne. CREANGĂ, A. 29. ♦ Refl. Fig. A se zbengui. Răbufnea un balaur de fum gros și pe dedesubtul lui flăcările prindeau a se hîrjoni. GALAN, Z. R. 238. Se ivește Frusina: blondă, zveltă, mlădioasă – ca o răchită în care se hîrjonește vîntul. GALACTION, O. I 126. ◊ Refl. reciproc. Cu greu îmi vine să mă așez la birou, cînd soarele se hîrjonește cu florile pe afară. ALECSANDRI, S. 108.

hîrjonésc (mă) v. refl. (d. hîrjoană. Cp. și cu ung. horsolódni, harsolódni, harsokodni, a se certa. horzsolni, a freca, a hîrjîi. V. și hîrșîĭ). Est. Mă încaĭer, mă lupt (maĭ ales în glumă): copiiĭ se hîrjonesc. – În vest hîrjolesc (CL. 1910, jubilar, 205; 1910, 317 și 1912, 1202). V. vînzolesc.

!hârjoní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hârjonésc, imperf. 3 sg. se hârjoneá; conj. prez. 3 să se hârjoneáscă

hârjoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârjonésc, imperf. 3 sg. hârjoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. hârjoneáscă

HÂRJONÍ vb. a se zbengui. (Niște copii care se ~.)

HÎRJONI vb. a se zbengui.

hârjoní, hârjonésc, vb. IV (reg.) 1. a nu-i da pace cuiva, a necăji, a tachina, a bâzâi (pe cineva). 2. (refl.) a se juca, a se zbengui, a se drăgosti. 3. a se lua la harță.