10 definiții pentru guriță

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

GURÍȚĂ, gurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui gură. Gurița ta-i rubin, iubito, Cum alta nu mai e pe lume. IOSIF, T. 151. Gurița ei gîndeai că-i cerașă pocnită în două. RETEGANUL, P. IV 3. Cum dete de copil, se puse lîngă dînsul, începu să-l lingă și să-și apropie ugerul de gurița copilașului. ISPIRESCU, L. 135. Haide dar, șopti ea... lipindu-și gurița de buzele lui. EMINESCU, N. 64. Dorul meu în a ta cale... Te dizmiardă nencetat, Și pe dulcea ta guriță... Fură-un dulce sărutat. ALECSANDRI, P. I. 144. 2. Sărut, sărutare. Te las, însă cu condiție să-mi dai o guriță. ALECSANDRI, T. I 39. Mîndră, mîndruleana mea, Roagă-te de maică-ta Să te sloboază seara, Batăr pînă la portiță... Să dai badiului guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367.

GURÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la gură) Gest constând în atingerea cu buzele în semn de afecțiune; sărut. /gură + suf. ~iță

guriță f. 1. gură mică; 2. fam. sărutare; 3. piscoiul morii de vânt.

guríță f., pl. e. Fam. Gură mică. Sărutare, bot (ca lat. ósculum, sărutare, d. os, gură).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

guriță s. f., g.-d. art. guriței; pl. gurițe

guríță s. f., g.-d. art. guríței; pl. guríțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GURÍȚĂ s. v. piscoaie, vrană.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

guriță s. f. sg. (dim. apelativ) tip simpatic; șmecher.

Intrare: guriță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • guriță
  • gurița
plural
  • gurițe
  • gurițele
genitiv-dativ singular
  • gurițe
  • guriței
plural
  • gurițe
  • gurițelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

guriță, gurițesubstantiv feminin

  • 1. Diminutiv al lui gură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Gurița ta-i rubin, iubito, Cum alta nu mai e pe lume. IOSIF, T. 151. DLRLC
    • format_quote Gurița ei gîndeai că-i cerașă pocnită în două. RETEGANUL, P. IV 3. DLRLC
    • format_quote Cum dete de copil, se puse lîngă dînsul, începu să-l lingă și să-și apropie ugerul de gurița copilașului. ISPIRESCU, L. 135. DLRLC
    • format_quote Haide dar, șopti ea... lipindu-și gurița de buzele lui. EMINESCU, N. 64. DLRLC
    • format_quote Dorul meu în a ta cale... Te dizmiardă nencetat, Și pe dulcea ta guriță... Fură-un dulce sărutat. ALECSANDRI, P. I. 144. DLRLC
    • 1.1. Gest constând în atingerea cu buzele în semn de afecțiune. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Te las, însă cu condiție să-mi dai o guriță. ALECSANDRI, T. I 39. DLRLC
      • format_quote Mîndră, mîndruleana mea, Roagă-te de maică-ta Să te sloboază seara, Batăr pînă la portiță... Să dai badiului guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367. DLRLC
etimologie:
  • Gură + sufix -iță. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.