14 definiții pentru guița guici guiți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

guița vi [At: ISPIRESCU, L. 129 / P: gu-i~ / V: (reg) guici, guiți / Pzi: 3 ~iță / E: guiț] 1 (D. porci) A țipa cu glas subțire și ascuțit (de foame sau când se cred în pericol). 2 (Fig; irn; d. oameni) A scoate strigăte stridente.

GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci și mistreți, mai ales despre purcei) A scoate sunete subțiri și ascuțite (de foame, de durere etc.). Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198. Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129. – Pronunțat: gu-i-.

A GUIȚÁ pers. 3 guíță intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi și ascuțite, caracteristice speciei; a face „guiț-guiț”. /Din guiț

guițà v. a striga cu glasul ascuțit și subțire (vorbind de purcei). [Onomatopee].

1) guíț, a v. intr. (d. guiț 2 și bg. gucam, guiț). Vest. Covițăĭesc (și la Sadov.: niște purceĭ guițaŭ. VR. 3, 1911, 339). V. grohăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

guițá (a ~) (gu-i-) vb., ind. prez. 3 guíță

guițá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. guíță


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GUIȚA vb. a grohăi, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

guița, guiț v. i. 1. a denunța, a informa, a pârî. 2. a protesta în mod zgomotos.

Intrare: guița
  • silabație: gu-i-ța
verb (V2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • guița
  • guițare
  • guițat
  • guițatu‑
  • guițând
  • guițându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • guiță
(să)
  • guițe
  • guița
  • guiță
  • guițase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • guiță
(să)
  • guițe
  • guițau
  • guița
  • guițaseră
guici
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
guiți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

guița guici guiți

  • 1. adesea figurat (Despre porci) A scoate sunete caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: covița grohăi 2 exemple
    exemple
    • Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198.
      surse: DLRLC
    • Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • guiț
    surse: DEX '09 DEX '98