GRATIFICAȚIE, gratificații, s. f. Sumă de bani ce se acordă unui angajat peste salariu (ca recompensă). – Din fr. gratification, lat. gratificatio.

gratificat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: gratifica] 1 Care a pricinuit o favoare. 2 (Liv) Recompensat. 3 (Fig) Care a pricinuit nejustificat ceva.

gratificație sf [At: DL / Pl: ~ii / E: fr gratification, lat gratificatio] Recompensă bănească acordată unui angajat peste salariul obișnuit (la sfârșitul anului) pentru buna îndeplinire a sarcinilor de muncă.

gratificațiune sf vz gratificație

* GRATIFICA (-ic) vb. tr. 1 A favoriza cu un dar, a face un dar în bani, a dărui ¶ 2 Ⓕ A hărăzi, a atribui fără motiv: l-a gratificat cu epitetul de politician; au... să-i gratifice cu titlurile obicinuite de instrumente ale neamicului și ale străinului (I.-GH.) [lat.].

* GRATIFICAȚIUNE, GRATIFICAȚIE sf. Dar în bani acordat, în spec. unui funcționar, în afară de leafă, ca răsplată pentru anumite slujbe: mi se pare ca o gratificație, ca un dar la care n’aveam dreptul să m’aștept (VLAH.) [fr.].

GRATIFICA, gratific, vb. I. Tranz. A acorda cuiva o gratificație, o favoare sau o răsplată. ♦ Fig. A atribui cuiva ceva. – Din fr. gratifier, lat. gratificare.

GRATIFICAȚIE, gratificații, s. f. Recompensă bănească ce se acordă unui angajat peste salariul obișnuit, de obicei la sfârșitul anului, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor de muncă. – Din fr. gratification, lat. gratificatio.

GRATIFICAȚIE, gratificații, s. f. (În trecut) Recompensă în bani acordată unui funcționar sau unui angajat peste leafă.

GRATIFICA vb. I. tr. A da cuiva o răsplată, a acorda o favoare. [P.i. gratific, 3,6 -că. / < lat., it. gratificare, cf. fr. gratifier].

GRATIFICAȚIE s.f. Răsplată bănească care se acordă peste salariu sau retribuție. [Gen. -iei, var. gratificațiune s.f. / cf. it. gratificazione, fr. gratification, germ. Gratifikation].

GRATIFICAȚIUNE s.f. v. gratificație.

GRATIFICAȚIE s. f. 1. retribuție suplimentară acordată de unele unități economice lucrătorilor care s-au distins în muncă. 2. (psihiatr.) obiect, gest, cuvânt destinat a satisface dorințele sau necesitățile bolnavului. (< fr. gratification, lat. gratificatio)

A GRATIFICA gratific tranz. (persoane) A răsplăti printr-o gratificație. /<lat. gratificari, fr. gratifier

GRATIFICAȚIE ~i f. Retribuție suplimentară, acordată unui salariat, pentru merite deosebite. /<fr. gratification, lat. gratificatio, ~onis

gratificați(un)e f. sumă de bani acordată în afară de leafă, ca recompensă pentru o lucrare suplimentară sau pentru un serviciu adus.

*gratificațiúne f. (lat. gratificátio, -ónis). Bacșiș, mare mulțămire, recompensă, răsplată: o gratificațiune de 5000 de francĭ. – Și -áție.

gratifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. gratific, 2 sg. gratifici, 3 gratifică; conj. prez. 1 sg. să gratific, 3 să gratifice

gratificație (desp. -ți-e) s. f., art. gratificația (desp. -ți-a), g.-d. art. gratificației; pl. gratificații, art. gratificațiile (desp. -ți-i-)

gratificație (-ți-e) s. f., art. gratificația (-ți-a), g.-d. art. gratificației; pl. gratificații, art. gratificațiile (-ți-i-)

gratifica vb., ind. prez. 1 sg. gratific, 3 sg. și pl. gratifică

gratificație s. f. (sil. -ți-e), art. gratificația (sil. -ți-a), g.-d. art. gratificației; pl. gratificații, art. gratificațiile (sil. -ți-i-)

gratifica (ind. prez. 3 sg. și pl. gratifică)

gratificație

GRATIFICÁT (< gratifica) s. m. (Dr.) Persoană care primește ceva cu titlu gratuit (donator, legatar testamentar).

GRATIFICAȚIE s. recompensă. (A primit o ~ în bani.)

GRATIFICAȚIE s. recompensă. (A primit o ~ în bani.)