GRANATĂ s. f. v. grenadă.

gârnat sn vz granat¹

gârnată sf vz grenadă

granat² sm [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~ați / E: nct] Plantă aromatică erbacee cu flori albe și galbene Si: (pop) iarbă-amară, matricea, poala-Sfintei-Marii, tarhon (Chrysanthemum parthenium). corectat(ă)

granat¹ sn [At: MARIAN, NU. 540 / V: gârn~, gren~, (2) gră~ / Pl: ~e / E: lat granatum] 1 (Pop) Rodie. 2 (Pop) Spilcuțe (Tanacetum balsamita). 3 Silicat natural de calciu, magneziu, fier, mangan, aluminiu sau crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie) ca piatră semiprețioasă.

granată sf vz grenadă

grănat sn vz granat²

grenadă sf [At: RESMERIȚĂ, D. / V: granată, ~ată, (pop) gârnată / Pl: ~de / E: fr grenade, it granat] 1 Proiectil ușor, dintr-un corp metalic alungit, care are o încărcătură explozivă și un focos care se aruncă cu mâna sau cu un dispozitiv special. 2 Obiect de forma unei grenade (1) folosit la probele atletice de aruncări. 3 (Pex) Probă atletică practicată cu o grenadă (2).

grenat sn vz granat¹ corectat(ă)

grenată sf vz grenadă

GRANATĂ s. f. V. grenadă.

GRANAT, granate, s. n. Mineral cristalizat în sistemul cubic care se găsește în rocile eruptive, în șisturile cristaline și în unele roci sedimentare și metamorfice, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau (în stare cristalină, mai pură, de culoare roșie) ca piatră prețioasă. Erau douăzeci și două bucăți, toate de aur, și multe din ele presărate și ticsite cu pietre scumpe de toate fețele, iar mai ales de granate. ODOBESCU, S. III 628.

GRANATĂ², granate, s. f. (Învechit și popular) Rodie. Verde, verde trei granate, Cînd fuse în miez de noapte, Mă-sa că să deștepta. PĂSCULESCU, L. P. 304.

GRENADĂ, grenade, s. f. 1. (Uneori determinat prin «de mînă») Proiectil cu încărcătură explozivă, care se aruncă cu mîna sau cu un aparat special. (Fig.) Mi-au fost cuvintele grenadă Ce-a izbutit în cuib dușman să cadă. BENIUC, S. 64. 2. (Sport) Proiectil de formă cilindrică, prevăzut cu mîner, folosit în atletism pentru aruncarea la distanță sau la țintă. Așezați pe o bancă în partea dreaptă a stadionului, finaliștii la proba de aruncare a grenadei își așteaptă rîndul la întrecere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2753. – Variantă: granată (CAMILAR, TEM. 290, BĂLCESCU, O. II 130) s. f.

GRANATĂ², granate, s. f. (Bot.; Înv. și reg.) Rodie. – Lat. lit. [malum] granatum.

GRANAT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].

GRANAT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato].

GRANATĂ¹ s.f. v. granat.

GRANATĂ² s.f. v. grenadă.

GRENADĂ s.f. 1. Proiectil exploziv care se aruncă cu mîna sau cu un dispozitiv special. 2. Obiect cilindric (cu mîner), imitînd grenada (1), folosit în atletica ușoară la probele de aruncare. [Var. granată, grenată s.f. / < fr. grenade, cf. lat. grenatus – umplut cu material granulos].

GRENATĂ s.f. v. grenadă.

GRANAT² s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)

GRANAT¹ s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat)

GRENADĂ s. f. 1. proiectil exploziv care se aruncă cu mâna sau cu un dispozitiv special. 2. obiect cilindric (cu mâner), imitând grenada (1), folosită în atletica ușoară la probele de aruncare. (< fr. grenade)

GRANAT¹ ~e n. Silicat natural al diferitelor metale (fier, magneziu, mangan etc.), întrebuințat ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. /<germ. Granat

GRANAT² ~ți m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate și flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.

GRENADĂ ~e f. 1) Proiectil cu încărcătură explozivă, care se aruncă cu mâna sau cu un dispozitiv special. 2) sport Obiect asemănător cu un astfel de proiectil, folosit în probele atletice de aruncări. 3) Sport practicat cu acest obiect. /<fr. grenade

granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM].

granată f. glonț plin de praf ce s’asvârle cu mâna în mijlocul dușmanului: aruncând în creștini granate și pietre BĂLC. [Nemț. GRANATE, obuz].

*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.

*granátă f., pl. e (it. granata, d. grano, grăunte; fr. grenade). Rodie. Mică bombă explozivă care se aruncă în dușmanĭ (deja la N. Cost. 2, 107). Ornament care reprezentă o granată explodînd și care se poartă pe uniformele militare. – Și grenadă (barb. fr.). V. cumbara.

grenádă, grenadier saŭ -dir, V. granat-.

*grenát n., pl. e, saŭ m. (fr. grenat, lat. granatum, d. granum, grăunte). Min. O peatră prețioasă transparentă de un roș închis care se numește și carbúncul (V. rubin). Adj. fix. Roș ca grenatu: o rochie grenat. V. granat.

*grenátă f., pl. e. Formă greșită (nicĭ it., nicĭ fr.) îld. granată.

granat² (silicat) s. n., pl. granate

granat¹ (plantă) s. m., pl. granați

granată (rodie) (rar) s. f., g.-d. art. granatei; pl. granate

grenadă s. f., g.-d. art. grenadei; pl. grenade

granat¹ (plantă) s. m., pl. granați

granat² (silicat) s. n., pl. granate

granată (rodie) (rar) s. f., g.-d. art. granatei; pl. granate

grenadă s. f., g.-d. art. grenadei; pl. grenade

granat (bot. ) s. m., pl. granați

granat (mineral) s. n., pl. granate

granată (rodie) s. f., pl. granate

grenadă s. f., g.-d. art. grenadei; pl. grenade

granat («piatră prețioasă»)

granată («rodie»)

grenadă («proiectil»)

granată, -te.

granată (granate), s. f. – 1. Rodie. – 2. Silicat natural de calciu. – 3. Proiectil ușor. – Var. (înv.) granat, grenat, grănat. Lat. (malum) granatum (sec. XVIII). Este dublet de la grenadă, s. f. (proiectil ușor), din fr. grenade. – Der. granatar, s. m. (înv., grenadier); grenadir, s. m. (înv., grenader), din germ. Grenadier; grenadier, s. m. din fr. grenadier.

GRANÁT¹ (< germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.

GRANÁT² (< lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).

pieptănat cu grenada expr. (adol., glum.) cu părul vâlvoi, ciufulit.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, mătrice, mătricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gâștii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.

GRANAT DE BOEMIA s. v. pirop.

GRANATĂ s. v. rodie.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, matrice, matricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gîștii, ochiul-boului, poala Sfintei-Mării.

GRANAT DE BOEMIA s. (MIN.) pirop.

granată s. v. RODIE.

granát¹, (grănat), s.n. 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Din germ. Granat (DEX); indirect din lat. granatum (Șăineanu, MDA).

granát², (granatir), s.m. (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel-de-grădină: „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28). ■ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi. – Et. nec. (MDA).

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel de grădină. ♦ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi (Borza, 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (DEX, MDA).

granat¹, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Din germ. Granat (DEX); indirect din lat. granatum (Șăineanu, MDA).

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).

granat¹, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum.