GRAFOLOGIE s. f. Studiul particularităților individuale ale scrisului, pentru stabilirea autenticității unor acte, a unor iscălituri, a caracterului unei persoane etc. – Din fr. graphologie.

grafolog, ~ă smf [At: DA ms / Pl: ~ogi, ~oge / E: fr graphologue] 1-2 Specialist în grafologie (1-2). 3-4 Persoană care se ocupă cu grafologia (1-2).

grafologie sf [At: DA ms / Pl: ~gii / E: fr graphologie] 1 Studiu asupra caracterului scrisului cuiva în scopul recunoașterii unor documente, înscrisuri etc. sau al stabilirii raporturilor care există între caracterul unei persoane și scrisul său. 2 (Îs) ~ patologică Disciplină care se ocupă cu studierea particularităților scrisului apărute în urma unei boli mintale.

GRAFOLOGIE s. f. Studiul particularităților individuale ale scrisului, cu aplicații în criminalistică, în psihologie, psihiatrie etc. – Din fr. graphologie.

GRAFOLOG, -OAGĂ, grafologi, -oage, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu grafologia. Se amintea numele unor experți grafologi care să constate scrisul testamentului. BART, E. 266.

GRAFOLOGIE s. f. Studiul scrisului, din punctul de vedere al legăturii lui cu caracterul și aptitudinile unei persoane. ◊ Grafologie patologică = știință care se ocupă cu studierea deformării scrisului în urma unei boli fizice sau mintale. ♦ Studiul scrisului făcut în scopul constatării autenticității unor acte, unor iscălituri etc.

GRAFOLOG, -OAGĂ, grafologi, -oage, s. m. și f. V. grafolog.

GRAFOLOG, -Ă s.m. și f. Specialist în grafologie. [Cf. fr. graphologue].

GRAFOLOGIE s.f. Studiul raporturilor care există între scrisul unei persoane și caracterul ei. ◊ Grafologie patologică = disciplină care se ocupă cu studierea deformării scrisului în urma unei boli mintale. ♦ Studiul asupra caracterului scrisului cuiva în scopul recunoașterii autenticității unor documente, înscrisuri etc. [Gen. -iei. / < fr. graphologie, cf. gr. graphein – a scrie, logos – știință].

GRAFOLOG, -Ă s. m. f. specialist în grafologie. (< fr. graphologue)

GRAFOLOGIE s. f. studiul particularităților scrisului cuiva, în psihologie, medicină, criminalistică, în scopul identificării anumitor trăsături de caracter, autentificării unor documente, înscrisuri etc. (< fr. graphologie)

GRAFOLOG ~gi m. Specialist în grafologie. /<fr. graphologue

GRAFOLOGIE f. Disciplină care se ocupă cu studiul scrisurilor individuale în vederea stabilirii autenticității unor acte, iscălituri etc. /<fr. graphologie

*grafológ, -oágă s. (d. grafologie). Care se ocupă de grafologie.

*grafologíe f. (d. vgr. grápho, scriŭ, și -logie). Arta de a recunoaște caracteru cuĭva după forma scrisuluĭ luĭ.

grafolog s. m., pl. grafologi

grafologie s. f., art. grafologia, g.-d. grafologii, art. grafologiei

grafolog s. m., pl. grafologi

grafologie s. f., art. grafologia, g.-d. grafologii, art. grafologiei

grafolog s. m., pl. grafologi

grafologie s. f., art. grafologia, g.-d. grafologii, art. grafologiei

GRAFOLOG s. m. (cf. fr. graphologue): specialist în grafologie (v.).

GRAFOLOGIE s. f. (< fr. graphologie, gr. graphein „a scrie” + logos „știință”): știință care se ocupă cu studiul raporturilor dintre scrisul unei persoane și caracterul sau comportarea ei. Acest studiu are aplicații în criminalistică, în autentificarea actelor și a semnăturilor, în psihologie și în psihiatrie. G. are în vedere aranjamentul general al scrisului în pagină, direcția rândurilor, dimensiunile, forma și înclinarea literelor, apăsarea, iuțeala și stabilitatea în scriere, factura semnăturii etc.

GRAFO- „scriere, descriere, înscriere, înregistrare”. ◊ gr. graphe „înscriere, însemnare” > fr. grapho-, germ. id., engl. id., it. grafo- > rom. grafo-. □ ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă grafofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a scrie; ~fon (v. -fon), s. n., fonograf la care sunetele sînt înregistrate pe un cilindru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în grafologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Studiul caracteristicilor individuale ale scrierii, în scopul cunoașterii autenticității unor documente. 2. Studiul relațiilor care există între scrisul unui individ și caracterul său; ~man (v. -man₁), adj., s. m. și f., (persoană) stăpînită de grafomanie; ~manie (v. -manie), s. f., graforee*; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu comparativ al liniilor grafice ale unui text, în vederea identificării scrisului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea unghiurilor în ridicările topografice; ~ree (v. -ree), s. f., tulburare caracterizată printr-o tendință imperioasă de a scrie, oriunde, oricum și cu orice; sin. grafomanie; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare metodică a caracterelor generale ale grafiei, cu scopul de a identifica scrisul; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a musculaturii antebrațului și a mîinii în timpul scrierii; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă psihoterapeutică bazată pe exerciții scripturale; sin. terapie prin scris.