GNOSTICISM s. n. Curent filosofic-religios care caută să îmbine, teologia creștină cu filosofia elenistică târzie și cu unele religii orientale, susținând posibilitatea unei cunoașteri mistice. – Din fr. gnosticisme.

gnosticism sn [At: DA ms / E: fr gnosticisme] Curent filozofic-religios, apărut în Evul Mediu, care caută să îmbine teologia creștină cu filozofia elenistică greacă și cu unele religii orientale, susținând posibilitatea unei cunoașteri mistice.

GNOSTICISM s. n. Curent filozofic-religios care caută să îmbine teologia creștină cu filozofia elenistică greacă și cu unele religii orientale, susținând posibilitatea unei cunoașteri mistice. – Din fr. gnosticisme.

GNOSTICISM s. n. Curent filozofic-religios care îmbină teologia creștină cu filozofia idealistă greacă și care susține că toți oamenii au apărut ca o emanație a divinității.

GNOSTICISM s.n. Curent filozofic-religios, reprezentînd un amestec de dogme creștine, de filozofie idealistă greacă și de concepții religioase orientale, care proclamă ideea unei cunoașteri mistice. [< fr. gnosticisme].

gnosticism s. n. Curent filozofico-religios, reprezentând un amestec de dogme creștine, filozofie idealistă greacă și concepții religioase orientale, care proclamă ideea unei cunoașteri mistice. (< fr. gnosticisme)

GNOSTICISM m. Curent filozofic religios, apărut în sec. II, care îmbina teologia creștină cu filozofia elenistică și cu unele concepții panteiste ale religiilor orientale. /<fr. gnosticisme, lat. gnosticismus

gnosticism n. erezia gnosticilor.

*gnosticízm n. (d. gnostic). Sistema filosofilor gnosticĭ: gnosticizmu se apropie de platonizm și de manicheizm tot odată.

gnosticism s. n.

gnosticism s. n.

gnosticism s. n.

gnosticism s. n. Curent filozofic-religios sincretist, apărut în sânul creștinismului în sec. 1-2 d. Hr., care îmbina unele mistere din religiile orientale și din filozofie elenă cu ideile creștine, susținând că numai în felul acesta se poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu și obține mântuirea; gnoză. – Din fr. gnosticisme.

GNOSTICÍSM (< fr.) s. n. Curent filozofic-religios cu trăsături mistice, apărut în sânul creștinismului în sec. 1-2 (Basilides, Valentin ș.a.), care a căutat să îmbine doctrina creștină cu filozofia elenistică târzie (neoplatonismul) și cu religiile orientale.