gluten sn [At: GHICA, S. 522 / Pl: ? / E: lat gluten] (Chm) Substanță proteică prezentă în boabele și făina cerealelor.

GLUTEN s. n. sg. Substanță alcătuită dintr-un amestec elastic de proteine și care intră în compoziția grăunțelor de cereale. Făina se compune din amidon și gluten. ▭ Am ajuns a avea din an în an un grîu mai frumos, mai sănătos, mai greu, mai bogat în gluten și care dă tărîțe mai puține. GHICA, S. 552.

GLUTEN s.n. Amestec de proteine, obținut din făina cerealelor după îndepărtarea amidonului. [< fr. gluten].

GLUTEN s. n. substanță proteică vâscoasă, moale și elastică, obținută din făina cerealelor după îndepărtarea amidonului. (< fr., lat. gluten)

GLUTEN n. Substanță proteică vâscoasă, de culoare cenușie, conținută în boabele cerealelor (mai ales în boabele de grâu). /<fr. gluten, lat. gluten, ~inis

gluten n. materie gelatinoasă ce lasă făina cerealelor desfăcută (prin spălare) de amidonul ce conținea.

*glúten n., pl. e și urĭ (lat. glúten, glútinis; fr. glu d. forma lat. glus, glutis. V. aglutinant). Cleĭ, o materie cleĭoasă care rămîne în făina cerealelor după ce s’a scos amidonu și care constitue o substanță alimentară.

gluten s. n.

gluten s. n.

gluten s. n.

GLUTÉN (< fr.; {s} lat. gluten „clei, substanță vâscoasă”) s. n. Masă proteică complexă, moale, elastică, vâscoasă și cenușie, care se găsește în boabele de cereale, mai ales de grâu, formată în principal dintr-un amestec de gliadină și glutenină. G. determină proprietățile de panificație ale făinii, dând porozitate pâinii.