GLORIFICARE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

glorificare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 186 / Pl: ~cări / E: glorifica] (Liv) Slăvire a cuiva sau a ceva Si: preamărire.

GLORIFICARE, glorificări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

GLORIFICARE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, proslăvire, slăvire. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre podoaba operei atîtor mii de necunoscuți care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23.

GLORIFICARE s.f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire. V. beatificare. [< glorifica].

GLORIFICA, glorific, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

glorifica vt [At: MAIORESCU, CR. II, 186 / Pzi: ~rific / E: fr glorifier, lat glorificare] (Liv) A slăvi pe cineva sau ceva Si: a preamări.

GLORIFICA, glorific, vb. I. Tranz. (Livr.) A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

GLORIFICA, glorific, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi, a proslăvi. ◊ Refl. pas. Fiți patrioți și modești ca Alexandrescu, și cînd voiți să știți cum se glorifică faptele cele mari, citiți Odele și Elegiile lui. GHICA, S. A. 135.

GLORIFICA vb. I. tr. A onora, a preamări, a preaslăvi. [P.i. glorific, 3,6 -că. / < lat., it. glorificare, cf. fr. glorifier].

GLORIFICA vb. tr. a onora, a preamări, a preaslăvi. (< fr. glorifier, lat. glorificare)

A GLORIFICA glorific tranz. A trata cu glorie; a ridica în slavă; a slăvi; a elogia; a cânta; a exalta. /<lat. glorificare, fr. glorifier

glorificà v. 1. a slăvi, a preamări: a glorifica pe Dumnezeu; 2. a se făli cu ceva.

*glorífic, a -á v. tr. (lat. glorifico, -áre, d. gloria, glorie, și fácere, a face). Onorez, preamăresc, laud, slăvesc: a-l glorifica pe Dumnezeŭ. V. refl. Mă laud, mă fălesc, mă mîndresc: înțeleptu nu se glorifică cu nimica.

glorificare s. f., g.-d. art. glorificării; pl. glorificări

glorificare s. f., g.-d. art. glorificării; pl. glorificări

glorificare s. f., g.-d. art. glorificării; pl. glorificări

glorifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. glorific, 2 sg. glorifici, 3 glorifică; conj. prez. 1 sg. să glorific, 3 să glorifice

glorifica (a ~) vb., ind. prez. 3 glorifică

glorifica vb., ind. prez. 1 sg. glorific, 3 sg. și pl. glorifică

glorifica (ind. prez. 3 sg. și pl. glorifică)

GLORIFICARE s. 1. elogiere, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (~ a unui erou.) 2. v. preamărire.

GLORIFICARE s. 1. elogiere, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (~ a unui erou.) 2. binecuvîntare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (~ vremurilor noastre.)

Glorificare ≠ defăimare, denigrare, ponegire, ponosire

GLORIFICA vb. 1. a cinsti, a cânta, a elogia, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacânta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 2. v. preamări.

GLORIFICA vb. 1. a cinsti, a cînta, a elogia, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 2. a binecuvînta, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.)

A glorifica ≠ a defăima, a denigra, a ponegri, a ponosi