17 definiții pentru „ghiocel”   declinări

GHIOCÉL, ghiocei, s. m. Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. ghioc1.

GHIOCÉL, ghiocei, s. m. Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. ghioc1.

GHIOCÉL, ghiocei, s. m. (Mai ales la pl.) Mică plantă erbacee, avînd în vîrful tulpinii o floare albă; înflorește la începutul primăverii, îndată după topirea zăpezii (Galanthus nivalis); clopoțel. Frunză verde ghiocel, Bate vîntul cătinel. BELDICEANU, P. 89. Persefona zări în depărtare un stuf îndesat de ghiocei înfloriți. ODOBESCU, S. III 279. ◊ (Metaforic) Din ochi albaștri de cicoare Pe sînu-i alb de ghiocel Curg lacrimi calde-acum ! COȘBUC, P. I 123. ◊ Expr. A pune (cuiva) ghiocei la ureche = a înșela (pe cineva). Toată lumea rîdea de îmbroboditul de bărbat, numai popa și Sgîmboi nici vedea, nici că simțea cum maica preoteasa le punea ghiocei la ureche. POPESCU, B. III 140. – Pronunțat: ghi-o-.

ghiocél (ghi-o-) s. m., pl. ghiocéi, art. ghiocéii

ghiocél s. m. (sil. ghi-o-), pl. ghiocéi, art. ghiocéii

GHIOCÉL s. (BOT.) 1. (Galanthus nivalis) (reg.) aișor, clopoței (pl.), coconei (pl.), cocorei (pl.), primăvăriță, primăvăruță, pur, (Olt.) tontoroșel. 2. ghiocei-mari (Leucojum aestivum) = (reg.) lușce (pl.), noduțe (pl.), omătuțe (pl.).

GHIOCÉL s. v. narcisă, roșățea.

GHIOCÉL ~i m. Plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare de culoare albă, care înflorește îndată cum se topește zăpada. /ghioc + suf. ~el

ghiocel m. plantă ce înflorește la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii: tulpina are o singură floare albă plecată în jos cu două frunze albăstrui (Galanthus nivalis). [V. ghioc].

ghiocél m., pl. (d. ghioc 2. Cp. și cu germ. sas. glöckchen, clopoțel, ghiocel). O mică plantă erbacee amarilidee bulboasă (galanthus nivalis) care înflorește în Februariŭ și Martie și face o singură floare albă mirositoare aplecată în jos (din care cauză, în est, se numește clopoțel. Se numește și brîndușă și primăvăriță). O varietate a eĭ se numește și ghiocel de toamnă (amarvilis lútea). Zglăvoc, albăstriță. V. brebenel.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

GHIOCÉL s. (BOT.) 1. (Galanthus nivalis) (reg.) aișór, clopoțéi (pl.), coconéi (pl.), cocoréi (pl.), primăvăríță, primăvărúță, pur, (Olt.) tontoroșél. 2. ghiocei-mari (Leucojum aestivum) = (reg.) lúșce (pl.), nodúțe (pl.), omătúțe (pl.).

ghiocél s. v. NARCISĂ. ROȘĂȚEA.

GALANTHUS L., GHIOCEL, fam. Amarilliadaceae. Gen originar din Europa și Asia, cca 7 specii bulboase, bulb brun negricios, din care pornesc cîteva frunze liniare și o tijă florală 12-30 cm înălțime, înflorește în febr.-apr. Flori albe, în formă de clopoțel cu 6 lacinii libere dintre care 3 externe, lungi și întregi și 3 interne, cu 1/2 mai scurte decît primele, crestate la vîrf.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ghiocel, ghiocei s. m. (er., eufem.) vulva fetei pubere.

a lua poziția ghiocel expr. (adol.) a sta cu capul în pământ / cu bărbia în piept.

a sta ghiocel expr. (adol.) a fi mustrat / certat cu asprime.

a-și întărâta ghiocelul expr. (er.d. femei) a se masturba.