2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHICITOÁRE, ghicitori, s. f. Formulă (de obicei în versuri) prin care se enunță, metaforic, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru etc. care urmează să fie aflat, ghicit; cimilitură. Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54. Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.

GHICITOÁRE ~óri f. Creație populară, mai ales în versuri, în care se descrie în termeni metaforici o ființă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitură. /a ghici + suf. ~toare

ghicitoare f. enigmă: ghici ghicitoarea mea! (formula începătoare a cimiliturilor).

ghicitoáre (vest) și gî- (est) f., pl. orĭ (d. ghicesc). Vest. Cimilitură, enigmă, joc de cuvinte pin care se exprimă supt altă formă ceva pe care trebuĭe să-l ghiceștĭ, precum curelușă unsă pe supt pămînt dusă, adică „șarpele”. V. măĭestrie.

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

ghicitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 283 / Pl: ~i, ~oare / E: ghici + -itor] 1 smf (În superstiții) Persoană care ghicește (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă metaforic un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis).

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m. și f. Persoană care exploatează credulitatea oamenilor, pretinzînd că știe să prezică viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.

GHICITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor

GÎCITOARE s. f. (ȚR) Enigmă. Și nu au putut să gîcească gîcitoarea. BIBLIA (1688). Isop să pricepea la gîcitori și el le gîcea. E 1717, 100v; cf. E 1777, 100r. Etimologie: gîci + suf. -toare. Cf. c i m i l i t u r ă, g î c i t u r ă.

ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghicitoáre1 (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre

ghicitoáre2 (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

ghicitoáre (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre

ghicitoáre (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GHICITOARE s. (rar) enigmă, (pop.) cimilitură, (Ban.) ciumelcitură.

GHICITÓR s. prezicător, (înv.) provideț.

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.

arată toate definițiile

Intrare: ghicitoare (cimilitură)
ghicitoare1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghicitoare
  • ghicitoarea
plural
  • ghicitori
  • ghicitorile
genitiv-dativ singular
  • ghicitori
  • ghicitorii
plural
  • ghicitori
  • ghicitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: ghicitoare (persoană)
ghicitoare2 (pl. -e) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghicitoare
  • ghicitoarea
plural
  • ghicitoare
  • ghicitoarele
genitiv-dativ singular
  • ghicitoare
  • ghicitoarei
plural
  • ghicitoare
  • ghicitoarelor
vocativ singular
  • ghicitoare
  • ghicitoareo
plural
  • ghicitoarelor

ghicitoare (cimilitură)

  • 1. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice.
    exemple
    • Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54.
      surse: DLRLC
    • Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67.
      surse: DLRLC
    • Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ghici + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

ghicitor, -oare (persoană) ghicitoare

  • 1. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului.
    exemple
    • Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ghici + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09