2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GESTICULÁ, gesticulez, vb. I. Intranz. A face mai multe gesturi (cu mâinile) în timpul vorbirii sau pentru a exprima ceva. – Din fr. gesticuler, lat. gesticulari.

GESTICULÁ, gesticulez, vb. I. Intranz. A face mai multe gesturi (cu mâinile) în timpul vorbirii sau pentru a exprima ceva. – Din fr. gesticuler, lat. gesticulari.

gesticula vi [At: I. NEGRUZZI, S. III, 395 / Pzi: ~lez / E: fr gesticuler] A face gesturi (1) (multe), în special cu mâinile.

GESTICULÁ, gesticulez, vb. I. Intranz. A face gesturi (mai ales cu mîinile). Alerga gesticulînd, cu capul gol, dînd ordine scurte. C. PETRESCU, A. 494. Colonelul Maximovici se agita, gesticula larg, țipa destul de tare. SAHIA, N. 86. În fața cîrciumii, erau acum mai mulți oameni care vorbeau și gesticulau cu aprindere. REBREANU, R. I 105, Gesticulam vorbind singur. NEGRUZZI, S. I 221.

GESTICULÁ vb. I. intr. A face gesturi (în special cu mâinile). [< fr. gesticuler, cf. lat. gesticulari].

GESTICULÁ vb. intr. a face gesturi (cu mâinile). (< fr. gesticuler, lat. gesticulari)

A GESTICULÁ ~éz intranz. A face gesturi; a da din mâini. /<fr. gesticuler, lat. gesticulari

*gesticuléz v. intr. (lat. gesticulari). Fac gesturĭ: oratoru gesticula furios. V. ameninț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gesticulát adj. m., pl. gesticuláți; f. sg. gesticulátă, pl. gesticuláte

gesticulá (a ~) vb., ind. prez. 3 gesticuleáză

gesticulá vb., ind. prez. 1 sg. gesticuléz, 3 sg. și pl. gesticuleáză

Intrare: gesticulat
gesticulat participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gesticulat
  • gesticulatul
  • gesticulatu‑
  • gesticula
  • gesticulata
plural
  • gesticulați
  • gesticulații
  • gesticulate
  • gesticulatele
genitiv-dativ singular
  • gesticulat
  • gesticulatului
  • gesticulate
  • gesticulatei
plural
  • gesticulați
  • gesticulaților
  • gesticulate
  • gesticulatelor
vocativ singular
plural
Intrare: gesticula
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gesticula
  • gesticulare
  • gesticulat
  • gesticulatu‑
  • gesticulând
  • gesticulându‑
singular plural
  • gesticulea
  • gesticulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gesticulez
(să)
  • gesticulez
  • gesticulam
  • gesticulai
  • gesticulasem
a II-a (tu)
  • gesticulezi
(să)
  • gesticulezi
  • gesticulai
  • gesticulași
  • gesticulaseși
a III-a (el, ea)
  • gesticulea
(să)
  • gesticuleze
  • gesticula
  • gesticulă
  • gesticulase
plural I (noi)
  • gesticulăm
(să)
  • gesticulăm
  • gesticulam
  • gesticularăm
  • gesticulaserăm
  • gesticulasem
a II-a (voi)
  • gesticulați
(să)
  • gesticulați
  • gesticulați
  • gesticularăți
  • gesticulaserăți
  • gesticulaseți
a III-a (ei, ele)
  • gesticulea
(să)
  • gesticuleze
  • gesticulau
  • gesticula
  • gesticulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gesticula

  • 1. A face mai multe gesturi (cu mâinile) în timpul vorbirii sau pentru a exprima ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 4 exemple
    exemple
    • Alerga gesticulînd, cu capul gol, dînd ordine scurte. C. PETRESCU, A. 494.
      surse: DLRLC
    • Colonelul Maximovici se agita, gesticula larg, țipa destul de tare. SAHIA, N. 86.
      surse: DLRLC
    • În fața cîrciumii, erau acum mai mulți oameni care vorbeau și gesticulau cu aprindere. REBREANU, R. I 105,
      surse: DLRLC
    • Gesticulam vorbind singur. NEGRUZZI, S. I 221.
      surse: DLRLC

etimologie: