GERONTOLOG, -Ă, gerontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în gerontologie și geriatrie. – Din fr. gérontologue.

gerontolog, ~ă smf, a [At: DEX-S / Pl: ~ogi, ~oge / E: fr gérontologue] 1-2 (Medic) specialist în gerontologie și geriatrie.

GERONTOLOG, -Ă, gerontologi, -ge, s. m. și f. Specialist în gerontologie și geriatrie. – Din fr. gérontologue.

GERONTOLOG, -Ă s. m. f. medic specialist în gerontologie. (< fr. gérontologue)

gerontolog s. m. (med.) Specialist în problemele bătrâneții ◊ „Gerontologii preconizează aplicarea noii metode în condițiile dispensarizării tuturor celor care au depășit vârsta de 50 de ani.” R.l. 22 IV 85 p. 6; v. și vasopresină (1978) (din fr. gérontologue, it. gerontologo; PR 1965, DPN 1970; DEX-S)

GERONTOLOG ~gi m. Specialist în gerontologie. /<fr. gérontologue

gerontolog s. m., pl. gerontologi

*gerontolog s. m., pl. gerontologi

gerontolog s. m., pl. gerontologi

GERONTO- „bătrîn, bătrînețe, îmbătrînire”. ◊ gr. geron, ontos „bătrîn” > fr. géronto-, germ. id, engl. id., it. id. > rom. geronto-. □ ~crație (v. -crație), s. f., sistem de guvernare în care puterea aparține bătrînilor; ~ecologie (v. eco-₁ v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre factorii de mediu și procesele de îmbătrînire; sin. gerontologie ecologică; ~fil (v. -fil₁), s. m. și f., persoană care prezintă gerontofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., perversiune constînd în atracția sexuală față de bătrîni; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de gerontofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de persoanele în vîrstă; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în gerontologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază bătrînețea sub diversele sale aspecte biologice, psihologice, morfologice etc.; ~mimetic (v. -mimetic), adj., (despre un anumit caracter) care imită starea de bătrînețe; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., transformare morfologică datorată îmbătrînirii organismului; ~psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s. f., geropsihiatrie*; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază modificările psihice concomitente îmbătrînirii cronologice.