5 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu timpul și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

germanic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr germanique, lat germanicus] 1-2 Care aparține germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 3-4 Care se referă la germani2 (3) sau la popoarele înrudite cu germanii. 5-6 Specific germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 7-8 Care provine de la germani2 (3) sau de la popoarele înrudite. 9 (Îs) Limbi ~ice Grup de limbi indoeuropene (germană, engleză etc.) vorbite în centrul, vestul și nordul Europei, care s-au extins, cu timpul și în alte regiuni. 10 (Îs) Popoare ~ice Triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. 11 (Îs) Filologie ~ă Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor și al literaturilor germanice.

GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GERMÁNIC, -Ă, germanici, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii. Literaturi germanice.Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei și răspîndite de aici și în alte continente. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi care vorbeau limbile germanice și din care se trag azi germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și literaturilor germanice.

GERMÁNIC, -Ă adj. propriu germanilor. ♦ limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)

GERMÁNIC ~că (~ci, ~ce) Care aparține germanilor sau popoarelor înrudite cu germanii; propriu acestor popoare. * Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul și din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzând vechile triburi din care își au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~că filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile și culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

germanic a. ce ține de Germania (antică sau modernă); limbi germanice, idiomele vorbite în Germania, Anglia, Scandinavia, Danemarca și Olanda.

Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.

*germánic, -ă adj. (lat. germanicus). De German, nemțesc: confederațiunea germanică. Adv. Nemțește, ca Germaniĭ: a vorbi germanic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

germánic adj. m., pl. germánici; f. germánică, pl. germánice

germánic adj. m., pl. germánici; f. sg. germánică, pl. germánice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GERMANIC adj. german, nemțesc, (înv.) tudesc. (Populație ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GERMÁNIC, -Ă adj. (< fr. germanique, lat. germanicus): în sintagmele filologie germanică și limbă germanică (v.).

GERMÁNICĂ s. f. (< adj. germanic, -ă < fr. germanique, lat. germanicus): limbă indo-europeană neatestată în scris, vorbită de populațiile germanice cu câteva mii de ani în urmă. I se mai spune și germanica comună, deoarece din ea s-au desprins toate limbile germanice cunoscute. Dintre acestea, islandeza a păstrat cel mai bine structura gramaticală și vocabularul limbii germanice comune.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Genista germanica L. Specie care înflorește vara. Flori galbene, mici. Legumă mică. Arbust pînă la 60 cm înălțime, ramuri pubescent-spinoase. Frunze eliptic-lanceolate.

Iris germanica L. Specie care înflorește: primăvara-vara. Flori mari (foliolele externe ale periantului violete, îndoite în afară, pe partea din interior cu peri galbeni lucioși de-a lungul nervurii mediane, cele interne violete, mai deschis, unguicula alb-gălbuie cu vinișoare maro-închis) puțin parfumate, fiecare acoperite pînă la 1/2 din înălțime cu o membrană erbacee, reunite 4-5 într-un racem dispus terminal, pe o tulpină cilindrică înaltă pînă la 80 cm, ramificată. Frunze bazale enziforme, mai joase decît înălțimea tijei florale. Rizom gros.

Myricaria germanica Desv. (syn. Tamarix germanica L.), specie ce înflorește vara. Flori roșii-deschis, scurt-pedunculate, fiecare floare însoțită de o bractee, dispuse în spice lungi-terminale. Frunze glauce, liniar-lanceolate, glabre, sesile, imbricate. Arbust cu tulpină cilindrică, înaltă de cca 1,90 m, glabră, roșiatică, lujeri erecți, bogat înfrunziți.

Intrare: Genista germanica
Genista germanica park  nomenclatura binară
compus
  • Genista germanica
Intrare: germanic
germanic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • germanic
  • germanicul
  • germanicu‑
  • germanică
  • germanica
plural
  • germanici
  • germanicii
  • germanice
  • germanicele
genitiv-dativ singular
  • germanic
  • germanicului
  • germanice
  • germanicei
plural
  • germanici
  • germanicilor
  • germanice
  • germanicelor
vocativ singular
plural
Intrare: germanică
germanică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Iris germanica
compus
  • Iris germanica
Intrare: Myricaria germanica
Myricaria germanica park  nomenclatura binară
compus
  • Myricaria germanica
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

germanic

  • 1. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: german (adj.) nemțesc tudesc attach_file un exemplu
    exemple
    • Literaturi germanice.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu timpul și în alte regiuni.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.3. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice.
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: