14 definiții pentru germanic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

germanic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr germanique, lat germanicus] 1-2 Care aparține germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 3-4 Care se referă la germani2 (3) sau la popoarele înrudite cu germanii. 5-6 Specific germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 7-8 Care provine de la germani2 (3) sau de la popoarele înrudite. 9 (Îs) Limbi ~ice Grup de limbi indoeuropene (germană, engleză etc.) vorbite în centrul, vestul și nordul Europei, care s-au extins, cu timpul și în alte regiuni. 10 (Îs) Popoare ~ice Triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. 11 (Îs) Filologie ~ă Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor și al literaturilor germanice.

GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu timpul și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GERMÁNIC, -Ă, germanici, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii. Literaturi germanice.Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei și răspîndite de aici și în alte continente. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi care vorbeau limbile germanice și din care se trag azi germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și literaturilor germanice.

GERMÁNIC, -Ă adj. propriu germanilor. ♦ limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)

GERMÁNIC ~că (~ci, ~ce) Care aparține germanilor sau popoarelor înrudite cu germanii; propriu acestor popoare. * Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul și din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzând vechile triburi din care își au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~că filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile și culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

germanic a. ce ține de Germania (antică sau modernă); limbi germanice, idiomele vorbite în Germania, Anglia, Scandinavia, Danemarca și Olanda.

*germánic, -ă adj. (lat. germanicus). De German, nemțesc: confederațiunea germanică. Adv. Nemțește, ca Germaniĭ: a vorbi germanic.

Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

germánic adj. m., pl. germánici; f. germánică, pl. germánice

germánic adj. m., pl. germánici; f. sg. germánică, pl. germánice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GERMÁNIC adj. v. german.

GERMANIC adj. german, nemțesc, (înv.) tudesc. (Populație ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GERMÁNIC, -Ă adj. (< fr. germanique, lat. germanicus): în sintagmele filologie germanică și limbă germanică (v.).

Intrare: germanic
germanic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • germanic
  • germanicul
  • germanicu‑
  • germanică
  • germanica
plural
  • germanici
  • germanicii
  • germanice
  • germanicele
genitiv-dativ singular
  • germanic
  • germanicului
  • germanice
  • germanicei
plural
  • germanici
  • germanicilor
  • germanice
  • germanicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

germanic

  • 1. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: german (adj.) nemțesc tudesc un exemplu
    exemple
    • Literaturi germanice.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu timpul și în alte regiuni.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.2. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.3. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice.
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: