GEPID, -Ă, gepizi, -de, s. m. și f. pl. Persoană care făcea parte dintr-o populație germanică originară din Scandinavia, care, în sec. III, a migrat spre sud, fiind stabilită, temporar, și în Dacia. – Din fr. Gépides, lat. Gepidae, -arum.

gepid, ~ă [At: DA ms / Pl: ~izi, ~e / E: ger Gepiden] 1 sm (Lpl) Popor germanic (12), originar din Scandinavia, care, în Evul Mediu, s-a stabilit temporar și în Dacia. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține gepizilor (1). 4 a Care provine de la gepizi (1).

GEPID, -Ă, gepizi, -de, s. m. și f. Persoană aparținînd unui trib germanic din prima perioadă a evului mediu, stabilit, temporar, și în Dacia.

GEPID, -Ă, gepizi, -de, s. m. și f. V. gepizi.

GEPID ~zi m. pl. ist. Populație germanică migratoare, care, pe la mijlocul sec. IV, s-a stabilit temporar în nordul Daciei. /<lat. Gepidae, ~arum, fr. Gépides

GEPIZI s. m. pl. Populație germanică originară din Scandinavia, care, prin sec. III, a migrat spre sud, fiind stabilită, temporar, și în Dacia. – Din fr. Gépides, lat. Gepidae, -arum.

Gepizi m. pl. popor gotic venit dela gura Vistulei, așezat în regiunea Tisei, Mureșului și Crișului, unde stăpâniră până la 567, când fură exterminați de Lombarzi.

gepid adj. m., s. m., pl. gepizi; adj. f., s. f. gepidă, pl. gepide

gepid adj. m., s. m., pl. gepizi; adj. f., s. f. gepidă, pl. gepide

gepid s. m., adj. m., pl. gepizi; f. sg. gepidă, g.-d. art. gepidei, pl. gepide

GEPÍZI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație de neam germanic, care, migrând dinspre NE Europei, s-a așezat în sec. 3 în N și V Daciei, precum și în Panonia; după înfrângerea lor de către longobarzi și avari (567), nu mai sunt menționați în istorie.