geografie sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 24/17 / V: (înv) gheo~ / P: ge-o~ / E: fr géographie] 1 Știință care studiază și descrie învelișul terestru, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, etnografic etc. 2 (Îs) ~ lingvistică Metodă de cercetare pe teren a graiurilor unei limbi, în care fenomenele de limbă înregistrate sunt cartografiate. 3 (Îs) ~ biologică Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul răspândirii viețuitoarelor pe scoarța terestră. 4 (Îs) ~ botanică Ramură a geografiei care se ocupă cu descrierea răspândirii plantelor pe scoarța terestră. 5 (Îs) ~ economică Parte a geografiei care studiază repartiția pe glob a diferitelor forme de activitate economică. 6 (Îs) ~ etnografică Ramură a geografiei care studiază răspândirea diferitelor rase de oameni Si: etnogeografie. 7 (Îs) ~ matematică Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul matematic al formei și al mărimii Pământului Si: geodezie superioară. 8 (Îs) ~ politică Geopolitică. 9 (Îs) ~ zoologică Ramură a geografiei care se ocupă cu descrierea răspândirii animalelor pe scoarța terestră.

GEOGRAFIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul și cu descrierea regiunii scoarței pămîntului din punct de vedere fizic, economic, politic etc. Profesor de geografie. ▭ Geografia este una dintre cele mai populare ramuri ale științei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805. ◊ Geografie umană (sau antropologică) v. uman. Geografie economică v. economic. Geografie fizică v. fizic. Geografie politică v. politic. Geografie lingvistică = metodă de cercetare a limbii, bazată pe stabilirea, prin anchete pe teren, a ariilor de răspîndire ale fenomenelor lingvistice, consemnarea în hărți și studierea lor. Marea descoperire a geografiei lingvistice a fost lămurirea istoriei cuvintelor. ROSETTI, S. L. 14. – Pronunțat:. geo-. - Variantă: (învechit) gheografie (RUSSO, S. 95) s. f.

GEOGRAFIE s.f. Știință care studiază și descrie înfățișarea scoarței Pămîntului și fenomenele care se produc la suprafața ei. ◊ Geografie lingvistică = metodă de cercetare a fenomenelor de limbă prin stabilirea pe bază de anchete pe teren a ariilor lor de răspîndire. [Gen. -iei, var. gheografie s.f. / cf. fr. géographie, lat. geographia < gr. ge – pămînt, graphein – a scrie].

GEOGRAFIE s. f. știință care studiază și descrie scoarța terestră cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc. și fenomenele care se produc la suprafața ei. ♦ ~ umană = antropogeografie; ~ lingvistică = metodă de cercetare a fenomenelor de limbă prin stabilirea ariilor lor de răspândire pe bază de anchete pe teren; geolingvistică. (< fr. géographie, lat. geographia)

GEOGRAFIE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul învelișului globului pământesc sub toate aspectele (fizic, biologic, social etc.). ~ economică. ~ fizică. 2) Răspândire a ceva pe un teritoriu. /<fr. géographie, lat. geographia

geografie f. 1. descrierea pământului și a părților sale: geografie fizică, economică, politică; 2. operă ce tratează despre această știință: Geografia lui Strabon.

*geografíe f. (vgr. geographia, d. geo- și grafie). Descrierea pămîntuluĭ din punctu de vedere al soluluĭ, al climeĭ ș. a. (geografie fizică), al producțiunilor soluluĭ (economică), al raselor, limbilor, frontierelor, instituțiunilor (politică), al istoriiĭ (istorică), al formeĭ și loculuĭ (ranguluĭ) pămîntuluĭ între planete (matematică). Carte care descrie pămîntu: Geografia luĭ Strabone. – Și -áfie (după rus.).

gheografie sf vz geografie

GHEOGRAFIE s. f. v. geografie.

GHEOGRAFIE s.f. v. geografie.

geografie-biologie s. f. Dublă specializare, în geografie și biologie ◊ „Toate sunt construite în atelierul școlii de către elevi și maiștri, sub îndrumarea profesorului de geografie-biologie S. V. Z. Rezultatele obținute de micii cercetători ai cercului de geografie-meteorologie n-au întârziat să depășească granițele școlii.” Sc. 2 X 73 p. 4 (din geografie + biologie)

geografie-meteorologie s. f. 1973 Specializare în geografie și meteorologie v. geografie-biologie (din geografie + meteorologie)

geografie (desp. ge-o-gra-) s. f., art. geografia, g.-d. geografii, art. geografiei

geografie (ge-o-gra-) s. f., art. geografia, g.-d. geografii, art. geografiei

geografie s. f. (sil. ge-o-), art. geografia, g.-d. geografii, art. geografiei

geografie (4 sil.)

geografie, -fiei gen. a.

GEOGRAFIE s. geografia animalelor v. zoogeografie; geografia populației v. antropogeografie; geografie antropologică v. antropogeografie; geografie umană v. antropogeografie.

GEOGRAFIE s. geografia populației = antropogeografie, geografie umană; geografie umană = antropogeografie, geografia populației.

GEO- „pămînt, sol, teren, terestru, teluric”. ◊ gr. ge „pămînt” > fr. géo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. geo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre evoluția globului terestru și dezvoltarea vieții; ~biont (v. -biont), s. n., organism vegetal care trăiește permanent în sol; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Embrion cu germinație subterană. 2. Stolon subteran; ~cancerologie (v. cancero-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază interdependența dintre cancer și condițiile geografice; ~carpie (v. -carpie), s. f., fenomen prezent la unele plante care, după fecundație, își afundă floarea în pămînt, unde se dezvoltă fructele; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează dirijînd fructul în pămînt; ~centric (v. -centric), adj., 1. Care este raportat la centrul pămîntului. 2. Care are globul terestru drept centru; ~clază (v. -clază), s. f., ruptură mare în scoarța terestră; sin. litoclază; ~cratic (v. -cratic), adj., referitor la mișcările tectonice de ridicare și de coborîre a scoarței, manifestate prin regresiunea și transgresiunea apelor marine; ~criologie (v. crio-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază zonele de îngheț ale pămîntului; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante care se înmulțesc prin muguri subterani; ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., ramură a geologici care se ocupă cu măsurarea timpului istoric și cu stabilirea succesiunii fenomenelor geologice; ~dezie (v. -dezie), s. f., disciplină care studiază forma și dimensiunile pămîntului și tehnica reprezentării cartografice a suprafeței lui; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la modificările suferite de scoarța terestră sub acțiunea diferiților agenți externi; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., ecologia pămîntului; ~ecotip (v. eco-₁, v. -tip), s. n., ecotip geografic stabilizat; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de forța de gravitație; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu pămînt; ~fagie (v. -fagie), s. f., ingerare patologică de pămînt; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre un organ vegetal) care crește subteran; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care în perioada repausului vegetativ sau în condiții nefavorabile continuă să supraviețuiască numai prin organele subterane; ~fon (v. -fon), s. n., instrument folosit în prospecțiunile geologice pentru recepționarea undelor sonore; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre agenți patogeni) care pătrunde din sol în organele plantei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a pămîntului; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază originea și formarea pămîntului; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., disciplină care are ca obiect de studiu compoziția mineralogică și resturile florei și faunei pămîntului; ~gonie (v. -gonie), s. f., formare a pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în geografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care descrie și studiază scoarța terestră, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc.; ~id (v. -id), s. n., corp geometric reprezentînd forma teoretică a pămîntului, redusă la nivelul oceanelor; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește pe o hartă puncte cu aceeași temperatură din scoarța terestră; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a pămîntului; ~lit (v. -lit₁), s. n., zeolit*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în geologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază modul de formare, structura și istoria dezvoltării pămîntului; ~mal (v. -mal), adj., 1. (Despre organe vegetale) Cu dezvoltare orizontală, ca rezultat al acțiunii forței de gravitație. 2. (Despre plante) Care prezintă organe tîrîtoare; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile figurilor spațiale; ~metrografie (v. metro-₂, v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul găsirii unei soluții cît mai simple, dar exacte, a unei probleme de construcție geometrică; ~metru (v. -metru₁), s. m. și f., 1. Specialist în geometrie. 2. Topograf; ~morfic (v. -morfic), adj., referitor la forma globului pămîntesc; ~morfie (v. -morfie), s. f., parte a geodeziei care se ocupă cu studiul figurii pămîntului; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces de apariție a formelor de relief ale suprafeței terestre; ~morfogenie (v. morfo-, v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază originea formelor de relief de pe pămînt; ~morfolog (v. morfo-, v. -log), s. m. și f., specialist în geomorfologie; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., parte a geografiei fizice care studiază forma și evoluția reliefului scoarței terestre; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., influență morfogenetică a forței de gravitație asupra organelor vegetale; ~nastie (v. -nastie), s. f., fenomen biologic de curbare sau de răsucire a organelor vegetale spre pămînt; ~nemie (v. -nemie), s. f., ramură a biogeografiei care studiază condițiile și distribuirea organismelor vegetale și animale pe suprafața terestră; ~nictinastie (v. nicti-, v. -nastie), s. f., mișcare de curbare a plantelor sub influența puterii de gravitație pentru luarea poziției de somn; sin. geonictitropie; ~nictitropie (v. nicti-, v. -tropie), s. f., geonictinastie*; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor fizice după care se produc schimbările scoarței terestre; ~oceanografie (v. oceano-, v. -grafie), s. f., geologie marină; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele climatului și ale mediului înconjurător în apariția bolilor; ~sferă (v. -sferă), s. f., fiecare din învelișurile concentrice care intră în componența globului terestru; ~speologie (v. speo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază morfologia, mineralogia, petrografia și speogeneza regiunilor carstice; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcare de orientare a organelor vegetale în direcția forței de gravitație. 2. Sensibilitate a protoplasmei celulare față de forța de gravitație; ~termic (v. -termic), adj., referitor la căldura internă a pămîntului; ~termie (v. -termie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul variațiilor termice ale pămîntului, în raport cu adîncimea lui; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru cu care se măsoară temperatura solului; ~tip (v. -tip), s. n., populație cu caractere particulare, rezultate ale selecției, în anumite condiții de mediu; ~trofie (v. -trofie), s. f., creștere unilaterală și inegală a unui organ datorită poziției luate în urma puterii de gravitație; sin. geotrofism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care prezintă mișcări de curbare în direcția razei pămîntului, sub influența gravitației; ~xen (v. xen), adj., (despre animale) care trăiește majoritatea timpului la suprafața solului.

GEOGRAFÍE (< fr.; {s} geo- + gr. graphein „a scrie”) s. f. 1. Știință care are ca obiect de studiu învelișul terestru în mod complex; descrie și explică aspectele statice și fenomenele dinamice desfășurate într-o strânsă interdependență cu cele patru învelișuri planetare (atmosferă, litosferă, hidrosferă, biosferă), sub influența energiei radiante ce vine de la Soare (calorică, luminoasă), a forței gravitaționale (terestre și universale) și a forței Coriolis. Analizează fie interacțiunea elementelor ce compun geosfera externă (g. generală) fie aspectele regionale ale îmbinării acestora (g. regională). Numele de g. a fost folosit pentru prima dată de Eratostene, care i-a dat un sens matematic (definirea și măsurarea formelor și dimensiunilor Pământului). În ultimele decenii au apărut subramuri noi: g. socială (studiul populației, al așezărilor și al activităților sociale; echivalentă cu g. umană în Europa și g. culturală în S.U.A.), g. resurselor (studiul repartiției teritoriale a resurselor de sol și subsol și rolul lor în dezvoltarea economică), g. sistematică (abordează geografic Terra prin prezentarea elementelor fizice, biotice, economice, istorice etc.), g. aplicată (răspunde unor probleme precise utilizând cercetarea fundamentală) etc. ◊ G. fizică studiază învelișul terestru cu cele patru componente ale sale, ca factori și produse ale întregii planete. Se subdivide în: g. fizică generală, g. atmosferei (climatologie), g. apelor (hidrogeografia), g. formelor de teren (geomorfologia), biogeografia (care se împarte la rândui ei în g. plantelor – fitogeografia și g. animalelor – zoogeografia), g. solurilor (pedologia). G. economică cercetează, la scară planetară sau regională, învelișul terestru sub aspectul producerii bunurilor necesare întreținerii și dezvoltării populației globului, urmărind repartiția teritorială a producției, condițiile și particularitățile ei concrete de dezvoltare. ♦ G. istorică (geoistoria) = ramură a g. care reconstituie peisaje trecute, prin urmărirea modificărilor geografice și a modului cum acestea au contribuit la dezvoltarea istorică a unui anumit teritoriu. G. medicală, studiază influența mediului înconjurător asupra sănătății omului și distribuirea bolilor pe Pământ. G. politică, studiază devenirea istorică a hărții politice a lumii, evoluția politică a țărilor în raport cu particularitățile lor geografice și cu consecințele acestora asupra structurilor socio-economice. 2. (LINGV.) G. lingvistică = metodă de cercetare, pe baza hărților lingvistice, a fenomenelor de limbă, care stabilește aria de răspândire a acestora.