GENEZĂ, geneze, s. f. Proces de naștere și de formare a unei ființe sau a unui lucru; naștere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. Geneza unui roman. ♦ Prima carte a „Vechiului Testament” și prima dintre cele cinci cărți care alcătuiesc Biblia ebraică (Tora). – Din fr. genèse.

geneză sf [At: ODOBESCU, S. III, 624 / Pl: ~ze / E: fr genèse] 1 Proces de naștere și de formare a unei ființe sau a unui lucru Si: naștere, origine. 2 Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. 3 Prima carte a Bibliei.

GENEZĂ, geneze, s. f. Proces de naștere și de formare a unei ființe sau a unui lucru; naștere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. Geneza unui roman. ♦ Prima carte a Bibliei. – Din fr. genèse.

GENEZĂ, geneze, s. f. Procesul formării și al nașterii unei ființe sau a unui lucru; origine. Geneza omului. ▭ Laplace și Newton au dat putința unei explicări a genezei lumilor. MARINESCU, P. A. 33. ♦ Fig. (În legătură cu activitatea spirituală sau artistică) Apariție, creație. Geneza și rostul studielor și publicării ce am întreprins a face în străinătate... mă ținu pînă la un oarecare punt cu mintea, dar nicidecum cu inima, departe de țeară și de institutele ei culturale. ODOBESCU, S. III 624. ♦ (Teol.) Prima carte a Bibliei; cartea facerii.

GENEZĂ s.f. 1. Proces de apariție a unei ființe sau a unui lucru; naștere, origine. ♦ (Fig.) Apariție, creație. 2. Prima carte a Bibliei. [< fr. genèse, cf. lat., gr. genesis].

-GENEZĂ² elem. geno-.

GENEZĂ¹ s. f. 1. proces de apariție a unei ființe, a unui lucru sau fenomen; naștere, origine. 2. (fig.) apariție, creație. 3. prima carte a Bibliei. (< fr. genèse, gr. genesis)

GENEZĂ ~e f. Proces de naștere și de dezvoltare a unui lucru sau a unei ființe. /<fr. genese, lat., gr. genesis

geneză f. 1. formațiune, producțiune; 2. numele primei cărți a Bibliei.

*genéză f., pl. e (vgr. génesis. V. gen). Naștere, formațiune, producere. Sistemă cozmogonică. Prima carte a Pentateuculuĭ luĭ Moĭse și a întregiĭ Bibliĭ, unde se vorbește de originea lumiĭ.

-gen² [At: DN³ / E: cf it -geno, fr -gène] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 De origine. 2 Producător.

-genic² [At: DN³ / E: fr -génique, it -genico] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Care produce. 2 Care dă naștere. 3 Care provine din. 4 Care este produs. 5 Originar.

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, manieră, atitudine specifică. 2. Diviziune a creațiilor artistice în care intră opere cu trăsături comune în ceea ce privește forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile în care se clasifică operele literare. ♦ Stil personal, manieră de a compune. 3. Totalitatea lucrărilor muzicale clasificate în funcție de tematică, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticală exprimată prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arăta sexul ființelor și care s-a extins prin analogie și la substantivele nume neînsuflețite, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietăți cu trăsături comune importante. // (Și în forma geno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) neam”, „origine”, „generație”. [< lat. genus].

-GEN Element secund de compunere savantă cu semnificația „de origine”, „generator”, „producător”, „care generează”. [Cf. it. -geno, fr. -gène, lat. genus, gr. -genes < genos – naștere, gennan – a naște].

-GENIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „care produce”, „care dă naștere”, „care este produs”, „care provine din”, „originar”. [< it. -genico, fr. -génique, cf. lat. -genicus].

GENO- v. gen (5) [în DN].

-GEN² elem. geno-.

GENEA- elem. geno-.

-GENEZIE elem. geno-.

GENEZIO- elem. geno-.

-GENIE elem. geno-.

GENO- /GENEA- /GENEZIO-, -GEN, -GENEZĂ, -GENEZIE, -GENIE elem. „care produce, care ia naștere”; „specie, gen, fel”, „familie, neam”. (< fr. géno-, généa-, génésio-, -gène, -genèse, -génésie, -génie, cf. gr. genos, genesis)

geneză (naștere, formare) s. f., g.-d. art. genezei; pl. geneze

geneză (naștere, formare) s. f., g.-d. art. genezei; pl. geneze

geneză s. f., g.-d. art. genezei; pl. geneze

geneză.

!Geneza (carte a Bibliei) s. propriu f. art., neart. Geneză (în ~), g.-d. art. Genezei

GENEZĂ s. 1. v. origine. 2. (BIS.) creație, facere, (înv.) naștere, rodină, roditură, tvorenie. (Cartea ~ei, în Biblie.)

GENEZĂ s. v. apariție, ivire.

geneză s. v. APARIȚIE. IVIRE.

GENEZĂ s. 1. origine, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. (BIS.) creație, facere, (înv.) naștere, rodină, roditură, tvorenie. (Cartea ~, în Biblie.)

-GENEZĂ „naștere, procreație, origine”. ◊ gr. genesis „naștere, producere, procreație” > fr. -genèse, engl. id., germ. id. > rom. -geneză.

-GEN₁ „care produce, care naște, care generează”. ◊ gr. gennan „a naște, a crea, a produce” > fr. -gène, germ. -gen, engl. -gen și -gene, it. -geno > rom. -gen.

-GEN₂ „care generează, care naște, care creează”. ◊ L. geno, genere „a naște, a crea, a zămisli” > fr. -gène, L. sav. -genus, it. -geno, germ. -gen > rom. -gen.

GEN-, v. GENO-₁. □ ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile existente între genetică și ecologia unui organism sau a unei populații; ~onim (v. -onim), s. n., numele generic al unor grupe de plante.

GENEA- „familie, neam, rasă”. ◊ gr. genea „neam, generație” > fr. généa-, germ. id., engl. id. > rom. genea-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., partenogeneză*; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină auxiliară istoriei care studiază atît filiația diferitelor familii nobiliare sau dinastice, cît și legăturile dintre ele. 2. Originea, descendența și procesul de evoluție istorică a organismelor.

-GENEZIE „fecundație, reproducere, înmulțire”. ◊ gr. genesis „naștere, creare, zămislire” > fr. -génésie, germ. id., it. -genesia, engl. -genesy > rom. -genezie.

GENEZIO- „înmulțire, reproducere”. ◊ gr. genesis „procreație, naștere” > fr. génésio-, engl. id. > rom. genezio-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul complex al înmulțirii și reproducerii la organismele vii.

-GENIC „care naște, care produce”. ◊ gr. gennan „a naște, a produce” > fr. -génique, it. -genico, engl. -genic > rom. -genic.

-GENIE₁ „naștere, procreație, origine”. ◊ gr. genos „origine, naștere, formare” > fr. -génie germ. id., engl. -geny > rom. -genie.

GENO-₁ „neam, familie, rasă, generație, naștere, procreație”. ◊ gr. genos „naștere, neam, urmaș, origine, specie, generație” > fr. géno-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. geno-. □ ~cid (v. -cid), s. n., exterminare a unei comunități etnice; ~copie (v. -copie), s. f., fenotip care poate fi produs de diferite gene; ~dem (v. -dem), s. n., populație care diferă de alta prin frecvența uneia sau a mai multor gene; ~dermatologie (v. dermato-, v. -logie₁), s. f., studiul influenței eredității asupra afecțiunilor pielii; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., tulburare ereditară a nutriției; ~fagie (v. -fagie), s. f., înlocuire teoretică a tuturor genelor recesive ale unei populații, cu gene dominante; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de activitatea sexuală; ~for (v. -for), s. m., cromozom (grupul linkage) al virusurilor și al procariotelor; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază răspîndirea geografică a unor factori genetici pe arealul speciei, precum și condițiile istorice ale acestora; ~holotip (v. holo-, v. -tip), s. n., specie caracteristică genului vegetal sau animal; ~mer (v. -mer), s. n., subunitate a genei; ~nemă (v. -nemă), s. f., zona axială a unui cromozom, unde sînt localizate combinațiile genelor; ~nomie (v. -nomie), s. f., disciplină care studiază problemele genetice ale organismelor; ~patie (v. -patie), s. f., alterare patologică ereditară; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Totalitatea genelor unui organism care sînt localizate în cromozomi. 2. Totalitatea factorilor genetici dintr-un organism; ~trof (v. -trof), adj., (despre plante) rezultat prin adaptarea la condiții nutriționale particulare; ~tropic (v. -tropic), adj., s. n., (substanțe) care modifică o genă, realizînd astfel o anumită orientare a procesului de dezvoltare; ~zom (v. -zom), s. m., loc ocupat de o genă pe o hartă cromozomială.

Geneza v. Facerea (Geneza).

FACEREA (CARTEA FACERII sau GENEZA), prima carte a „Vechiului Testament” și prima dintre cele cinci cărți ale lui Moise care alcătuiesc Biblia ebraică (Tora). Considerată de specialiștii epocii moderne ca aparținând mai multor tradiții, F. povestește despre originea lumii și a omului, despre începutul istoriei omenirii, despre relația lui Dumnezeu cu poporul lui Israel, începând cu strămoșul Avraam și terminând cu fiii lui Iacov.

GENEZA v. Facerea.