genealogie sf [At: CANTEMIR, HR. 26 / V: (înv) ghenealoghie / P: ~ne-a~ / Pl: ~ii / E: fr généalogie, lat genealogia, ngr γενεαλογια] 1 Urmărire sistematică a filiației existente între membrii unei familii (marcante) făcută pentru a stabili originea și gradul lor de înrudire. 2 Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu întocmirea unor astfel de filiații și legături pentru familiile domnitoare, nobiliare etc. 3 Filiație existentă între membrii unei familii. corectat(ă)

GENEALOGIE, genealogii, s. f. Înșirare sistematică, în ordine descendentă sau ascendentă, a membrilor unei familii, pentru a stabili originea și gradul lor de înrudire. De zece ani mă pisezi cu genealogiile. C. PETRESCU, A. R. 26. ♦ Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu întocmirea de genealogii. – Pronunțat: -ne-a-.

GENEALOGIE s.f. Tablou care reprezintă filiația unei familii; înșiruire sistematică a strămoșilor, a înaintașilor care formează filiația unei familii. ♦ Disciplină care studiază filiația familiilor. [Pron. -ne-a-, gen. -iei. / cf. fr. généalogie < gr. genealogia < genos – generație, logos – știință].

GENEALOGIE s. f. 1. ordine cronologică a ascendenței membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiație. 2. disciplină auxiliară a istoriei care studiază filiația familiilor domnitoare, nobiliare etc. (< fr. généalogie, lat. genealogia)

GENEALOGIE ~i f. 1) Filiație a membrilor unei familii, de diferite generații, în funcție de gradul lor de rudenie. 2) Reprezentare într-un tablou, într-un grafic a unei astfel de filiații. 3) Știință care se ocupă cu studiul diferitelor filiații; istorie a neamului. /<fr. généalogie, lat. genealogia

genealogie f. 1. spița neamului, șir de străbuni cari stabilesc o filiațiune; 2. arta de a cunoaște originea și filiațiunea familiilor.

*genealogíe f. (vgr. genealogía, d. genea, generațiune, și lógos, cuvînt. V. gen). Filiațiune, șiru, (numărarea) strămoșilor cuĭva, spița neamuluĭ.

ghenealoghie sf vz genealogie

genealogie (desp. -ne-a-) s. f., art. genealogia, g.-d. art. genealogiei; pl. genealogii, art. genealogiile (desp. -gi-i-)

genealogie (-ne-a-) s. f., art. genealogia, g.-d. art. genealogiei; pl. genealogii, art. genealogiile

genealogie s. f. (sil. -ne-a-), art. genealogia, g.-d. art. genealogiei; pl. genealogii, art. genealogiile

genealogie (e-a)

GENEA- „familie, neam, rasă”. ◊ gr. genea „neam, generație” > fr. généa-, germ. id., engl. id. > rom. genea-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., partenogeneză*; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină auxiliară istoriei care studiază atît filiația diferitelor familii nobiliare sau dinastice, cît și legăturile dintre ele. 2. Originea, descendența și procesul de evoluție istorică a organismelor.

GENEALOGIE s. (înv.) spiță. (A stabili ~ cuiva.)

GENEALOGIE s. (înv.) spiță. (A stabili ~ cuiva.)