GEMULĂ, gemule, s. f. 1. (Bot.) Parte a embrionului vegetal, rudiment de tulpină. ♦ (Zool.) Organ prin care se înmulțesc spongierii. 2. (Genet.) Particulă celulară ipotetică în care se concentrează proprietățile organismului, asigurând transmiterea lor la descendenți. 3. (Anat.) Excrescență protoplasmatică mică pe ramurile unei dendrite la punctul de contact cu sinapsa. – Din fr. gemmule.

gemulă¹ sf [At: CANTEMIR, IST. 122 / Pl: (rar) ~uri / E: pbl geme] (Îvr) Geamăt.

gemulă² sf [At: LTR / Pl: ~le / E: fr gemmule] 1 (Bot) Parte a embrionului vegetal, rudiment de tulpină. 2 (Zlg) Organ prin care se înmulțesc spongierii.

GEMULĂ, gemule, s. f. (Bot.) Parte a embrionului vegetal, rudiment de tulpină. ♦ (Zool.) Organ prin care se înmulțesc spongierii. – Din fr. gemmule.

GEMULĂ s.f. 1. (Biol.) Parte componentă a embrionului la plante, alcătuită dintr-un buchet de frunzișoare învelite într-o teacă protectoare; muguraș. ♦ Formație rotundă prin care spongierii se înmulțesc asexuat. 2. (Genet.) Particulă celulară ipotetică, în care, după Darwin, se concentrează proprietățile viitorului organism. [< fr. gemmule, cf. lat. gemmula].

GEMULĂ s. f. 1. parte componentă a embrionului la plante, dintr-un buchet de frunzișoare învelite într-o teacă protectoare. 2. masă sferică, de celule nedife-rențiate, prin care spongierii se înmulțesc asexuat. 3. muguraș reproducător imaginat de Darwin pentru a explica ereditatea. (< fr. gemmule, lat. gemmula)

*gémulă f., pl. e (lat. gémmula, dim. d. gemma, boboc). Bot. Colț (primu mugur al planteĭ cînd se dezvoltă din sămînță).

gemulă s. f., g.-d. art. gemulei; pl. gemule

gemulă s. f., g.-d. art. gemulei; pl. gemule

gemulă s. f., g.-d. art. gemulei; pl. gemule