GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută în talie, la spatele hainelor, pentru a strânge lărgimea lor sau în scop decorativ. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

gaică³ sf [At: PAMFILE, I. C. 357 / Pl: găici / E: pbl rs гаика] 1 Bandă (lată, decorativă) la o haină, cusută în dreptul taliei pentru a strânge crețurile. 2 (Mun) Bandă de postav sau dimie, utilizată de croitori atunci când cos cu mâna. 3 Cheotoare. 4 (Olt) Șiret negru cusut pe șube. 5 (Reg) Sfoară cu care ciobanii se leagă mai jos de genunchi. 6 Agățătoare la o haină sau fustă.

gaică¹ sf vz gâgă

GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută la o haină, în spate și în dreptul taliei, pentru a strânge crețurile, în scop decorativ etc. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă lată de stofă, cusută în talie la mantale, la paltoane etc. pentru a strînge crețurile la spate. 2. Bentiță de stofă sau de șnur, fixată în talie la unele haine, prin care se petrece cingătoarea. ♦ Cheotoare făcută de obicei din șnur sau din găitan. Își încheiaseră găicile cojoacelor pînă sus. MIHALE, O. 8. Se cos cojoace simple... cu găici de sîrmă la piept. STANCU, D. 351.

GÁICĂ găici f. rar 1) Fâșie de stofă cusută în talie la partea din spate a unei haine, pentru a o strânge sau în scop decorativ. 2) Bentiță (din șnur sau din stofă) cusută la gulerul unei haine pentru a o putea atârna în cui; agățătoare. [G.-D. găicii; Sil. gai-] /<rus. gajka

gáĭcă f., pl. e (sîrb. rus. gáĭka. V. gașcă). Strîngătoarea din apoĭ a mantaleĭ, aceĭa care o poate face maĭ strîmtă saŭ maĭ largă. Inel de pele orĭ de metal făcut ca să ție fix capătu cureleĭ încheĭate.

gagă sf vz gâgă

gaiț sn vz gaiță²

gaiță² sf [At: CONTEMPORANUL V, 292 / P: ga-i~ / V: gaiț sn (Pl: ~țuri) / Pl: ~țe / E: nct] (Reg) 1 Petrol lampant. 2 Lampă cu gaz.

gâgă sf [At: COSTINESCU / V: (reg) gagă, gaică / Pl: ? / E: ns cf bg гаго] (Reg) 1 (Șîf gaică) Mamă (1). 2 (Șîf gagă) Soră mai mare. 3 (Șîf gagă, gaică) Țâță. 4 (Îe) A da ~ A da țâță. corectată

GÁIȚĂ¹ s. f. (Mold., Bucov.) 1. Petrol lampant. Oamenii se ung pe cap cu gaiță (gaz, petroleu) ca să le treacă chelbea. ȘEZ. III 174. 2. Lampă țărănească cu petrol lampant. Gaița pîlpîie pe prichiciul hornului. CONTEMPORANUL, VI_II 17. – Pronunțat: gai-.

GÁIȚĂ² s. f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă țărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiț).

gaiță f. 1. Mold. mânerul cleștelui de dogar: 2. lampă țărănească făcută dintr’o sticlă, în care se pune petrol: femeia aprinse gaița. [Aplicațiune metaforică a vorbei precedente, probabil prin aluziune la ciocul gaiței, scurt și gros, încovoiat și dințat la vârf].

gágă f. fără pl. (bg. káka, ngr. gĭagĭá). Olt. (Izv. Ian. 1923, 13). Munt. Mold. sud. Epitet respectuos ca și dadă: casa gaghiĭ (Munt.), gagăĭ (Mold.).

2) gáiță f. (d. gaz, petrol, supt infl. luĭ gaiță 1). Nord. Pop. Petrol.

gáică s. f., g.-d. art. gắicii; pl. găici

gáică s. f. (sil. gai-), g.-d. art. găicii; pl. găici

gaică, pl. găici

GÁICĂ s. v. agățătoare.