gade sfp vz gaidă

GÁIDĂ, gaide, s. f. 1. (Reg.) Cimpoi. 2. Numele unui dans popular cu acompaniament de cimpoi. 3. Fig. (La pl.) Picioare (prea lungi); gaibarace, gaibe. – Din bg., sb. gajda.

gaibă sf vz gaidă

gaibe sfp vz gaidă

gaidă sf [At: CONACHI, ap. TDRG / V: (reg) ~ibe, gade, zgaide sfp / Pl: ~de / E: ns cf bg гаида, srb gajda, tc gayda] 1 (Muz; rar) Cimpoi. 2 (Muz; pex) Cimpoier. 3 (Pop; lpl; șîf gaide) Gaibarace (1). 4 (Pop; îe) Cu ~dele în sus Răsturnat pe spate și cu picioarele în sus Si: cu gaibaracele (2) în sus.

gâde sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 281 / Pl: gâzi / E: nct] (Mun; Mol) Călău.

gâde sfi [At: CHEST. IV, 795 / E: nct] (Reg) Ridicătură de pământ mai mare, de câteva sute de metri.

GÁIDĂ, gaide, s. f. 1. (Reg.) Cimpoi. 2. Numele unui dans popular cu acompaniament de cimpoi. 3. Fig. (La pl.) Picioare (prea lungi); gaibarace, gaibe. – Din bg., scr. gajda.

GÁIDĂ, gaide, s. f. (Rar) 1. Cimpoi. Rar le vine flăcăilor chef să aducă lăutarul, cimpoieșul sau gaida din Dobrogea, de mai rotesc cele fete. SEVASTOS, N. 3. Știa să zică cu gaida. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ Numele unui dans cu acompaniament de cimpoi. 2. Fig. (La pl., prin analogie cu țevile cimpoiului) Picioare (prea lungi). Găsi bătătura goală. Cînele subt o tufă de soc, cu gaidele în sus. SADOVEANU, P. M. 290.

GÎ́DE, gîzi, s. m. (Învechit) Călău. [Duca] păru atunci a vedea pe gîde. SADOVEANU, Z. C. 128. El boierii aduna Și de moarte-i giudeca. Gîdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea. ALECSANDRI, P. P. 199. – Formă articulată sg. și: gîdea (SADOVEANU, D. P. 28, PANN, P. V. III 116) (gen.-dat. gîdei, BĂLCESCU, O. I 69) s. m.

GÎ́DEA^[1] s. m. v. gîde.

GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnații la moarte; călău. /Orig. nec.

gaibă f. crac (de animal): leul căzù cu gaibele în sus ISP. [Mold. gaidă: origină necunoscută].

gaidă f. Mold. crac. [Probabil aluziune la țeava gaidei].

gaidă f. cimpoiu sârbesc (ISP.). [Serb. GAIDE].

gâde m. calău: veni gâdea și o chemă la osândă ISP. [Origină necunoscută].

gáĭbă și zgáĭbă (Munt.) f., pl. e, gáĭbără și zg- (Mold. sud) f., pl. ere, gaĭbarác și zg- (Munt.) n., pl. e, și gáĭdă (Mold.) și zg- (Olt.) f., pl. e (turc. bg. gáĭda, cimpoĭ, cuv. transmis de Arabĭ d. sp. gaita, cimpoĭ, piem. gaida, long. gaida, vîrf de săgeată. Cp. cu fluier, care înseamnă și „țurloĭ”). Fam. Iron. Pl. Cracĭ: se dete cu zgaĭdele’n sus (NPl. Ceaur, 15 și 20) Zgaĭbarac în VR. 1927, 5, 153. V. cĭoantă, gambă.

gáĭdă, V. gaĭbă.

gî́de m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu’n mînă (rev. I. Crg. 4, 390).