GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink
GÎ́DE, gîzi, s. m. (Învechit) Călău. [Duca] păru atunci a vedea pe gîde. SADOVEANU, z. C. 128. El boierii aduna Și de moarte-i giudeca. Gîdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea. ALECSANDRI, P. P. 199. – Formă articulată sg. și: gîdea (SADOVEANU, D. P. 28, PANN, P. V. III 116) (gen.-dat. gîdei, BĂLCESCU, O. I 69) s. m.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
gấde (pop.) s. m., art. gấdea/gấdele, g.-d. art. gấdei/gấdelui; pl. gâzi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
GÂDE s. v. călău.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
gîde (gîzi), s. m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnații la moarte; călău. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
gâde m. calău: veni gâdea și o chemă la osândă ISP. [Origină necunoscută].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
gî́de m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ [!]). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu´n mînă (rev. I. Crg. 4, 390).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare specializate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
GADE [gá:ðə], Niels (1817-1890), compozitor, dirijor și violonist danez. Balete, uverturi cantate, simfonii, piese orchestrale, muzică de cameră etc. caracterizate prin farmecul melodic, prin lirism discret și instrumentația fină. A dirijat orchestra „Gewandhaus” din Leipzig și Filarmonica din Copenhaga.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
GÎ́DE s. călău, (rar) torționár, ucigătór, (înv. și reg.) hinghér, (reg.) hohér, (înv.) gealát, măcelár, speculatór. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)
Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
gấde, s.m. – Călău. ♦ (top.) Gâdel, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Gâdea, Gadea, Gadia, Gîdea, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).
Sursa: DRAM 2015 (2015) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
GÎDE subst. 1. – țig. (16 B II 193); -a b. (17 B I 286); Gîdești s, (17 B II 193), Gîdei act. 3. Gîdeoiu act,; Gîdoiu (Paș); Gădăiu (Romanosl. IV 56 n. 98). 242. Gîdeț, Manea (17 B II 17). 5. Gîdinți s. (Dm; Ștef). 6. Gîdiuță act. (Catina). 7. Gîdesea t. (Dm) prob. dintr-un marital *Gîdeasa.
Sursa: Onomastic (1963) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink