băndaon^[1] sm vz gărgăun

bâzgar^[1] sm vz bâzgăun

bâzgăun^[1] sm vz gărgăun

gărgăuan sm vz gărgăun

gărgăun sm [At: DOSOFTEI, V. S. 78/2 / V: ~e, gărgăuan, ~ă sf / Pl: ~i / E: nct] 1 (Ent) Viespe mare de pădure, cu ac veninos, cu aripile și inelele de pe burtă galbene, iar restul corpului cenușiu, care scoate un bâzâit puternic atunci când zboară Si: albina-țiganului, bărzăun, bândoan, bâzălău, bâzgar, găun, (reg) găunoi, viespar, viespar-rău, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, viespoi (Vespa crabo). 2 (Fig; lpl) Pretenții nejustificate, extravagante, fumuri, toane. 3 (Îe) A fi cu (sau a avea) ~i la (sau în) cap A avea idei ciudate, extravagante. 4 (Îae) A fi extrem de încrezut. 5 (Îe) A-i intra (cuiva) ~i în cap A deveni ciudat, extravagant sau încrezut. 6 (Îe) A-i scoate (cuiva) ~ii din cap A determina pe cineva să renunțe la ideile ciudate, extravagante sau grandomane pe care le are. 7 (Pop; fig; d. oameni) Hrăpăreț. 8 (Reg; fig) Om avut, zgârcit și mândru. 9 (Reg; fig) Copil rău și hrăpăreț. 10 (Trs; Buc) Poreclă dată țiganilor pentru îndrăzneala cu care umblă la cerșit. 11 (Gmț) Păduche. 12 (Ent; pop) Bărzăun. 13 (Reg) Bondar.

gărgăună sf vz gărgăun

gărgăune sm vz gărgăun

BARZAON sm. Trans. (MAR.) 🐙 1 BĂRZĂUN1 ¶ 2 – GĂRGĂUN1 .

❍BĂRDĂUN(E) sm. Băn. Olten. 🐙 = GĂRGĂUN1.

BĂRNĂUZ sm. Băn. 🐙 1 = BĂRZĂUN ¶ 2 = GĂRGĂUN.

BĂRZĂUN(E) sm. 🐙 1 Insectă ceva mai mare și mai groasă decît albina, cu corpul vărgat acoperit cu perișori, și care produce o miere aproape tot așa de gustoasă ca a albinei, dar mai lichidă; își face cuibul prin paie sau în gropițe în pămînt; produce, cînd sboară, un fel de sbîrnăitură caracteristică (Bombus terrestris) (🖼 391): un bărzăune negru-galben se luptase cu un paianjin mai mare decît dînsul (BR.-VN.) ¶ 3 = GĂRGĂUN1.

BĂZGĂUN sm. 🐙 = GĂRGĂUN.

BÎNDAON, BÎNDĂONIU, BĂNDĂUNE sm. Băn. 🐙 GĂRGĂUN: în ou este un bîndaon, și acolo e puterea mea (CAT.)

BÎRDAON(E), BÎRDĂONIU, BÎRDĂUN(E) sm. Olten. 🐙 GĂRGĂUN.

BÎZĂLĂU sm. Mold. 🐙 = GĂRGĂUN [bîzîi].

GĂRGĂUN sm. 1 🐙 Cea mai mare și mai veninoasă dintre viespi care sbîrnăe tare, cînd sboară; numită și „bărzăun”, „găun”, etc. (Vespa crabro) (🖼 2312) ¶ 2 pl. Ⓕ Toane, capricii, fumuri, idei extravagante: nu mă mai face să-mi intre ~ii în cap (ISP.); cînd oare îți vor ieși ~ii din cap, bărbate (GN.)?

GĂUN, GĂUNE sm. Trans. Oaș. 🐙 = GĂRGĂUN: Se pun pe lîngă tăhuiul Și-i umplu cu găuri capul (RET.) [lat. * cavōnem].

GĂRGĂUN, gărgăuni, s. m. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos; zboară, producînd un zumzăit puternic (Vespa crabro); bărzăun (2). ◊ Expr. (În legătură cu verbele «a avea», «a umbla», «a i se urca» etc.) Gărgăuni în (sau la) cap = toane, capricii, fumuri, idei extravagante. Se pot împăca, dacă nu li se urcă gărgăunii la cap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 175. Caută-ți de drum și nu umbla cu gărgăunii în cap. CREANGĂ, P. 81. Ți-au intrat în cap gărgăuni... Vrei s-agiungi senator! ALECSANDRI, T. 1276. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a vindeca de toane, capricii, fumuri, idei extravagante. În ce fel puteau să-i scoată gărgăunii? PAS, Z. I 180. Ia stați oleacă, să vă scot eu gărgăunii din cap! CREANGĂ, A. 79.

GĂRGĂUN ~i m. Viespe mare de pădure cu ac foarte veninos, care produce un bâzâit puternic în timpul zborului; viespar. * A avea ~i în cap a avea idei, gânduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva să renunțe la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.

gărgăun m. 1. cea mai mare viespe cu acul înțepător și veninos, sbârnâe tare când sboară (Vespa crabro); 2. fig. capriciu bizar, fantazie: are gărgăuni în cap. [Dial. găun: origină necunoscută].

gărgăún m. (lat. crabro, pop. *grabro, -ónis, de unde s’a făcut *grăurun apoĭ, poate infl. de gărgăriță, gărgăun). O vĭespe foarte mare cu dungĭ transversale galbene saŭ și neagră albăstruĭe strălucitoare (vespa crabro). Un fel de vĭermĭ care se fac la coarnele berbecilor și-ĭ fac să aĭbă gust de luptă. Fig. Iron. A avea gărgăunĭ (greĭerĭ, stiglețĭ) la cap, a fi cam nebun. – Și găun și bărzăun. V. bondar, grăunte.

gărgăun s. m., pl. gărgăuni

gărgăun s. m., pl. gărgăuni

gărgăun s. m., pl. gărgăuni

gărgăun

gărgăun.

gărgăuni s. m. pl. 1. capriciu 2. idee extravagantă

a avea gărgăuni la cap expr. a avea idei ciudate / extravagante

a scoate (cuiva) gărgăunii din cap expr. a face (pe cineva) să renunțe la ideile sale ciudate / extravagante.

GĂRGĂUN s. (ENTOM.; Vespa crabro) bărzăun, (reg.) băzgăun, bâzălău, bâzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.

GĂRGĂUN s. (ENTOM.; Vespa crabro) bărzăun, (reg.) băzgăun, bizălău, bîzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.