2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filosof. ♦ Spec. Filosof. – Gândi + suf. -tor.

gânditor, ~oare [At: MINEIUL (1776), 1482/1 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: gândi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care reflectează Si: cugetător. 3 smf (Spc) Filozof. 4 sm (Înv; îc) ~toriu-de-Dumnezeu Evlavios. 5 a Meditativ. 6 a Îngândurat și oarecum îngrijorat. 7 (Fam; îe) Ce-ai rămas așa ~? Ce te frământă? 8 a (Fam) Absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.

GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.

GÂNDITÓR2 ~i m. Persoană care studiază problemele fundamentale ale societății și naturii, străduindu-se să lanseze idei noi și originale; cugetător. /a (se)gândi + suf. ~tor

GÂNDITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care gândește; copleșit de gânduri; cugetător; îngândurat. /a (se) gândi + suf. ~tor

gânditor a. care (se) gândește. ║ adv. pe gânduri: a rămas gânditor.

GÎNDITÓR1, ginditori, s. m. Persoană care cugetă, reflectează, gîndește la problemele vieții și care se străduiește să descopere legile naturii și ale societății. Atent, gînditorul privește la ceas: Grozav trece noaptea de iute! DEȘLIU, M. 70. Calm și siguranță, liniște și adîncime sufletească, fire de gînditoracestea-ți spuneau ochii mari, despre dînsul. MIHALE, O. 153. Caragiale a fost un profund gînditor și profund sentimental. SADOVEANU, E. 143.

GÎNDITÓR2, -OÁRE, ginditori, -oare, adj. Dus pe gînduri, îngîndurat; absorbit, preocupat. Intrînd în divan, cercetă furiș cu ochii pe domn și-l văzu mai obosit și mai gînditor ca de obicei. SADOVEANU, Z. C. 106. El vine trist și gînditor Și palid e la față. EMINESCU, O. I 172. Dar tu, femeie tinără, De ce stai gînditoare? BOLINTINEANU, O. 26. ◊ Fig. Iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte de poet. COȘBUC, P. I 48. Gînditoare și tăcută luna-n cale-i se oprește. ALECSANDRI, P. A. 126.

gînditór, -oáre adj. Cugetător, care se gîndește: filosofiĭ îs gînditorĭ. Îngîndurat. A rămînea gînditor, a cădea pe gîndurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gânditór adj. m., s. m., pl. gânditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gânditoáre

gânditór adj. m., s. m., pl. gânditóri; f. sg. și pl. gânditoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GÂNDITÓR s., adj. 1. s. v. filozof. 2. s. v. înțelept. 3. adj. v. reflexiv. 4. adj. v. îngândurat.

GÎNDITOR s., adj. 1. s. cugetător, filozof, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ materialist.) 2. s. filozof, înțelept. (Cei șapte ~ ai lumil antice.) 3. adj. cugetător, meditativ, reflexiv, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.) 4. adj. îngîndurat, preocupat. (O figură ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.

Intrare: gânditor (adj.)
gânditor2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gânditor
  • gânditorul
  • gânditoru‑
  • gânditoare
  • gânditoarea
plural
  • gânditori
  • gânditorii
  • gânditoare
  • gânditoarele
genitiv-dativ singular
  • gânditor
  • gânditorului
  • gânditoare
  • gânditoarei
plural
  • gânditori
  • gânditorilor
  • gânditoare
  • gânditoarelor
vocativ singular
plural
gânditoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gânditor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gânditor
  • gânditorul
  • gânditoru‑
plural
  • gânditori
  • gânditorii
genitiv-dativ singular
  • gânditor
  • gânditorului
plural
  • gânditori
  • gânditorilor
vocativ singular
  • gânditorule
plural
  • gânditorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gânditor (adj.) gânditoriu

  • 1. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație.
    exemple
    • Intrînd în divan, cercetă furiș cu ochii pe domn și-l văzu mai obosit și mai gînditor ca de obicei. SADOVEANU, Z. C. 106.
      surse: DLRLC
    • El vine trist și gînditor Și palid e la față. EMINESCU, O. I 172.
      surse: DLRLC
    • Dar tu, femeie tînără, De ce stai gînditoare? BOLINTINEANU, O. 26.
      surse: DLRLC
    • figurat Iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte de poet. COȘBUC, P. I 48.
      surse: DLRLC
    • figurat Gînditoare și tăcută luna-n cale-i se oprește. ALECSANDRI, P. A. 126.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Gândi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

gânditor, -oare (persoană) gânditoare

  • 1. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții.
    exemple
    • Atent, gînditorul privește la ceas: Grozav trece noaptea de iute! DEȘLIU, M. 70.
      surse: DLRLC
    • Calm și siguranță, liniște și adîncime sufletească, fire de gînditor – acestea-ți spuneau ochii mari, despre dînsul. MIHALE, O. 153.
      surse: DLRLC
    • Caragiale a fost un profund gînditor și profund sentimental. SADOVEANU, E. 143.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Gândi + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98