GÂNDITOR, -OARE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filosof. ♦ Spec. Filosof. – Gândi + suf. -tor.

gânditor, ~oare [At: MINEIUL (1776), 148²/1 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: gândi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care reflectează Si: cugetător. 3 smf (Spc) Filozof. 4 sm (Înv; îc) ~toriu-de-Dumnezeu Evlavios. 5 a Meditativ. 6 a Îngândurat și oarecum îngrijorat. 7 (Fam; îe) Ce-ai rămas așa ~? Ce te frământă? 8 a (Fam) Absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.

GÂNDITOR, -OARE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.

GÂNDITOR² ~i m. Persoană care studiază problemele fundamentale ale societății și naturii, străduindu-se să lanseze idei noi și originale; cugetător. /a (se)gândi + suf. ~tor

GÂNDITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care gândește; copleșit de gânduri; cugetător; îngândurat. /a (se) gândi + suf. ~tor

gânditor a. care (se) gândește. ║ adv. pe gânduri: a rămas gânditor.

gânditoriu, ~ie a vz gânditor

GÎNDITOR¹, ginditori, s. m. Persoană care cugetă, reflectează, gîndește la problemele vieții și care se străduiește să descopere legile naturii și ale societății. Atent, gînditorul privește la ceas: Grozav trece noaptea de iute! DEȘLIU, M. 70. Calm și siguranță, liniște și adîncime sufletească, fire de gînditor – acestea-ți spuneau ochii mari, despre dînsul. MIHALE, O. 153. Caragiale a fost un profund gînditor și profund sentimental. SADOVEANU, E. 143.

GÎNDITOR², -OARE, ginditori, -oare, adj. Dus pe gînduri, îngîndurat; absorbit, preocupat. Intrînd în divan, cercetă furiș cu ochii pe domn și-l văzu mai obosit și mai gînditor ca de obicei. SADOVEANU, Z. C. 106. El vine trist și gînditor Și palid e la față. EMINESCU, O. I 172. Dar tu, femeie tinără, De ce stai gînditoare? BOLINTINEANU, O. 26. ◊ Fig. Iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte de poet. COȘBUC, P. I 48. Gînditoare și tăcută luna-n cale-i se oprește. ALECSANDRI, P. A. 126.

gînditór, -oáre adj. Cugetător, care se gîndește: filosofiĭ îs gînditorĭ. Îngîndurat. A rămînea gînditor, a cădea pe gîndurĭ.

gânditor adj. m., s. m., pl. gânditori; adj. f., s. f. sg. și pl. gânditoare

gânditor adj. m., s. m., pl. gânditori; adj. f., s. f. sg. și pl. gânditoare

gânditor adj. m., s. m., pl. gânditori; f. sg. și pl. gânditoare

GÂNDITOR s., adj. 1. s. v. filozof. 2. s. v. înțelept. 3. adj. v. reflexiv. 4. adj. v. îngândurat.

GÎNDITOR s., adj. 1. s. cugetător, filozof, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ materialist.) 2. s. filozof, înțelept. (Cei șapte ~ ai lumil antice.) 3. adj. cugetător, meditativ, reflexiv, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.) 4. adj. îngîndurat, preocupat. (O figură ~.)

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.