opțiuni

2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÂGÂÍT, gâgâituri, s. n. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâitură, gâgâire. – V. gâgâi.

GÂGÂÍT, gâgâituri, s. n. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâitură, gâgâire. – V. gâgâi.

gâgâit2, ~ă [At: DA ms / V: ~găit2 / Pl: ~iți, ~e / E: gâgâi] (Rar; fig; d. persoane) Bâlbâit Cf gâgâi (2).

gâgâit1 sn [At: DA ms / V: ~găit, gugăit / E: gâgâi] 1 (D. gâște, rațe) Gâgâire (1). 2 Strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe) Si: gâgăt, gâgăire (2), găgâitură (1). 3 Gâgâială (3).

GÂGÂÍT ~uri n. 1) v. A GÂGÂI. 2) Sunet caracteristic scos de gâște. /v. a gâgâi

GÂGÂÍ, pers. 3 gấgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. Cf. ga[ga].

GÂGÂÍ, pers. 3 gấgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. Cf. ga[ga].

găgăi v vz gâgâi

gărăi vi, vr vz gâgâi

gâgăi vi, vr vz gâgâi

gâgâi [At: CONTEMPORANUL II, 145 / V: găgăi, gărăi, ~găi, gârgăi, gugăi[1] / Pzi: 3 gâgâie[2] / E: fo cf ga! ga!] 1 vi (D. gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. 2 vt (Fig) A se bâlbâi (din cauza nesiguranței sau a neștiinței). corectată

  1. În original, ultima var. fără accent — LauraGellner
  2. În original, greșit cu 2 accente — LauraGellner

gârgăi[1] vi vz gâgâi corectată

  1. În original lipsește accentul — LauraGellner

gugăi1 v vz gâgâi

gugăit1 sn vz gâgâit

ogăgăi[1] v vz gâgâi

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

GĂGĂÍ vb. IV v. gîgîi.

GÎGÎÍ, pers. 3 gî́gîie, vb. IV. Intranz. (Despre gîște și alte păsări asemănătoare) A scoate sunetul ga-ga-ga. Gîgîie o pasăre sălbatică, ciudată, de baltă. STANCU, D. 190. Și gîști și rațe speriate, Fug, gîgîie și măcăiesc. La TDRG. ◊ Fig. (Depreciativ, despre femei; atestat în forma găgăi) Ce-ați spus? a țipat împăratul, binevoind a sălta în picioare din jilț. Nu găgăiți toate o dată. SADOVEANU, D. P. 128. – Variantă: găgăí vb. IV.

GÎGÎÍT s. n. Faptul de a gîgîí; gîgîitură. Vagonul din care plecaseră îi primi cu glasuri, strigăte, cu gîgîitul gîștelor legate în coșuri pe sub bănci. DUMITRIU, B. F. 8.

A GÂGÂÍ pers. 3 gâgâie intranz. (despre gâște) A scoate sunete prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „ga-ga-ga”. [Var. găgăi] /Onomat.

găgăì v. 1. a strigà ca gâștele; 2. a vorbi îngăimat. [Onomatopee].

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

gî́gîĭ, a -í v. intr. (rudă cu rus. gágatĭ, rut. gégati, bg. gygny, id.; ung. gögyógni, a gîgîi, gagyogni, a dîrdîi, a flecări. V. gîngav). Strig ca gîștele. Vorbesc încurcat oprind sunetele’n gît, gîngăvesc.

arată toate definițiile

Intrare: gâgâit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gâgâit
  • gâgâitul
  • gâgâitu‑
plural
  • gâgâituri
  • gâgâiturile
genitiv-dativ singular
  • gâgâit
  • gâgâitului
plural
  • gâgâituri
  • gâgâiturilor
vocativ singular —
plural —
gugăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gâgâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gâgâi
  • gâgâire
  • gâgâit
  • gâgâitu‑
  • gâgâind
  • gâgâindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • gâgâie
 (să)
  • gâgâie
  • gâgâia
  • gâgâi
  • gâgâise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • gâgâie
 (să)
  • gâgâie
  • gâgâiau
  • gâgâiră
  • gâgâiseră
gărăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
gâgăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
gârgăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
gugăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • găgăi
  • găgăire
  • găgăit
  • găgăitu‑
  • găgăind
  • găgăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • găgăie
 (să)
  • găgăie
  • găgăia
  • găgăi
  • găgăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • găgăie
 (să)
  • găgăie
  • găgăiau
  • găgăiră
  • găgăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gâgâit gugăit

  • 1. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gâgâire gâgâitură un exemplu
    exemple
    • Vagonul din care plecaseră îi primi cu glasuri, strigăte, cu gîgîitul gîștelor legate în coșuri pe sub bănci. DUMITRIU, B. F. 8.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi gâgâi
    surse: DEX '98 DEX '09

gâgâi gărăi gâgăi gârgăi gugăi găgăi

  • 1. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Gîgîie o pasăre sălbatică, ciudată, de baltă. STANCU, D. 190.
      surse: DLRLC
    • Și gîști și rațe speriate, Fug, gîgîie și măcăiesc. La TDRG.
      surse: DLRLC
    • figurat depreciativ (Despre femei) Ce-ați spus? a țipat împăratul, binevoind a sălta în picioare din jilț. Nu găgăiți toate o dată. SADOVEANU, D. P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie: