fustă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 17 / V: fâstă, fuștă / Pl: -te / E: ngr φούστα] 1 Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos Si: (rar) jupă. 2 (Fig; dep) Femeie. 3 (Reg) Rochie simplă, dintr-un material ieftin, care se poartă prin casă și la munca câmpului. 4 (Bot; reg; îc) ~ta-rândunelii Bulbuci (Campanula trachelium). 5 (Bot; reg; îc) ~ta-rândunicii Volbură (Convolvulus arvensis). 6 (Bot; reg; îc) ~ta-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 7 (Reg) Șort confecționat din pânză subțire și de calitate proastă. 8 (Reg) Fotă. 9 (Reg) Opreg. 10 (Reg) Năframă. 11 (Reg) Cimbir.

FUSTĂ, fuste, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos. Cutele fustei... par bătute de vînt. SAHIA, N. 49. M-alesei c-o puică dragă Și mi-o port cu fustă albă. TEODORESCU, P. P. 325. 2. Fig. (Depreciativ) Femeie. Era de altfel o favoare deosebită pentru cele două fuste privilegiate ca să fie primite în cercul intim de la Gherase. BART, E. 193. Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I. 137.

FUSTĂ ~e f. 1) Piesă vestimentară femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; foaie. ~ plisată. 2) fig. depr. Persoană matură de sex feminin; femeie; muiere. [G.-D. fuștei] /< ngr. fústa

fustă f. 1. haină femeiască în formă de con trunchiat, purtată pe sub foile rochii; 2. (ironic) femeie: protecție de fuste EM. [Formă scurtată din gr. mod. FUSTÁNI].

fústă f., pl. e (turc. fusta, fystan, ngr. fústa, fustáni, bg. fusta, alb. fustă, d. it. fustagno, fr. fûtaigne, sp. fustán, pînză de bumbac, care vine d. mlat. fustáneum, tradus după mgr. xýlina lina, pînzeturĭ de lemn (= de bumbac). Cp. cu undelemn și germ. baumwolle, bumbac). Rochia care se poartă de dedesupt, odinioară numaĭ albă, ca și izmenele. Rochie: polca și fusta. Fig. iron. Protecție de fuste (Em.), protecție de emeĭ. V. cotillon, hondroc.

fâstă sf vz fustă

fuștă sf vz fustă

fustă tub sint. s. (vest.) ◊ „Prima și cea mai importantă relatare a revistelor de specialitate se referă la... fuste, dar nu la orice specimen din această foarte largă serie de produse vestimentare, ci doar la aceea denumită fustă tub. Se numește în acest prozaic fel pentru că este dreaptă, are forma unui burlan, după cum se exprimă în mod tendențios maeștri ai pixului cu pastă; femeile slabe folosesc modelul fustă tub strânsă în talie doar cu un elastic.” Săpt. 26 XII 75 p. 8 (din fustă + tub)

fustă s. f., g.-d. art. fustei; pl. fuste

fustă s. f., g.-d. art. fustei; pl. fuste

fustă s. f., g.-d. art. fustei; pl. fuste

FUSTĂ s. v. femeie.

FUSTĂ s. foi (pl.), (livr.) jupă, (pop.) poale (pl.), (înv. și reg.) rochie, (reg.) spință. (Poartă ~ și bluză.)

FUSTĂ s. foi (pl.), (livr.) jupă, (pop.) poale (pl.), (înv. și reg.) rochie, (reg.) spință. (Poartă ~ și bluză.)

fustă s. v. FEMEIE.

fustă (fuste), s. f. – Obiect de îmbrăcăminte femeiască, jupă. – Mr. fustă, fustană, megl. fuscă. Ngr. φοῦστα, de la φουστάνι < it. fustana, și acesta din lat. med. fustaneum „bumbac”. Forma *fusta nu apare în it., dar cf. calabr. fustu „parte de jos la bluze”. Din ngr. provin și alb. fustë și fustan, bg. fusta și fustan, tc. fistan; iar din ngr. φουστανέλλας, rom. fustanelă „îmbrăcăminte tipică a grecilor”, mr. fustanelă (Gáldi 193). Fustan, s. n. (înv., barhet), s-a folosit în sec. XVIII, din tc. (Șeineanu, III, 54).

a se ține de fusta / de poala mamei expr. a fi exagerat atașat de mamă.

a se ține după fuste expr. a fi afemeiat.

a umbla după fuste expr. a fi afemeiat.